Sărbătoare pentru cercetaşii târgujieni

1561

În fiecare an, la 22 februarie, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Cercetaşului. Această dată reprezintă ziua de naştere a ofiţerului britanic Robert Baden Powell, iniţiatorul mişcării de cercetaşi. În 1907, între 27 iulie şi 8 august, organizează pe coasta de sud a Angliei (insula Brownsea), o tabără pentru 20 de tineri în care promova prin educaţie non-formală spiritul de aventură, lucrul în echipă şi progresul personal, prin forţele proprii. Băieţi şi fete, cu vârste între 7 şi 18 ani, au format spontan trupe de cercetaşi, care au alcătuit “The Scouting Movement”, care în curând a devenit un fenomen internaţional. În 1922, mişcarea avea peste un milion de cercetaşi în 32 de ţări, în 1939 numărul de cercetaşi a fost de peste 3,3 milioane, ajungând, în prezent, la 10 milioane de cercetaşi şi ghizi în 146 de ţări din întreaga lume. În România sunt peste 3.500 de cercetaşi, organizaţi în 80 de filiale aflate în 31 de judeţe, ce derulează săptămânal activităţi în comunitate, sub îndrumarea atentă a 800 de voluntari adulţi. “Cercetăşia este o mişcare educativă care promovează non-violenţa şi grija faţă de natură. Este un mod de viaţă. Continuitatea mişcării cercetăşeşti în lume este dată de metoda pedagogică cercetăşească, veche de peste 100 de ani, dar unică şi autentică printr-o adaptare continuă la nevoile actuale ale comunităţii. Adaptată pentru vârste cuprinse între 7 şi 18 ani, ea antrenează dorinţa de a şti şi de a progresa personal, şi oferă suportul cunoaşterii prin: crearea unui cadru prielnic (acţiunile sunt dezvoltate într-un cadru imaginar, prin crearea unei poveşti şi prin valorificarea spaţiilor naturale), învăţarea prin acţiune în grupuri mici (spre deosebire de sistemul teoretic, copilul/ tânărul descoperă singur informaţiile noi, îşi dezvoltă abilităţi prin activitatea directă în cadrul propriului grup), oferirea ghidajului educaţional prin suportul oferit de voluntarii adulţi. Alături de actul educativ derulat săptămânal, cercetăşia dezvoltă în timp un mod de viaţă, o promisiune tradusă prin datoria şi respectul faţă de sine, faţă de aproape şi faţă de valorile spirituale ale fiecăruia. La mulţi ani, cu multe amintiri plăcute, cercetaşi!”, este mesajul transmis de către conducerea Centrului Local “Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu din cadrul Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here