Realitatea Gorjeana

Scoala Gimnazială Constantin Săvoiu, la al doilea palmares internaţional

 | 21 noiembrie 2012, 17:04 | 0 comentarii | 

Una din cele mai active forme de pricepere şi cunoaştere obiectivă şi sistemică a realităţii înconjurătoare prin intermediul ştiinţelor fizică-chimie-biologie este interdisciplinaritatea.

Semnatura eletronica CertDigital

Scopul acesteia este de a asigura transferul şi retenţia cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor dintr-o disciplină în alta. Realizarea interdisciplinarităţii presupune depăşirea graniţelor dintre discipline şi cooperarea dintre acestea fără ca disciplinele să-şi piardă specificitatea. Deşi învăţarea este eminamente o activitate proprie, ţinând de efortul individual depus în înţelegerea şi conştientizarea semnificaţiilor ştiinţei, nu este mai puţin adevărat că relaţiile interpersonale sunt un factor indispensabil apariţiei şi construirii invăţării personale şi colective.Graţie unei echipe de cadre didactice cu specialitatea fizică-chimie-biologie înzestrate cu o dorinţă permanentă de cunoaştere, colaborare şi autodepăşire, în Şcoala Constantin Săvoiu s-au oglindit efectele pozitive ale interdisciplinarităţii prin activitatea în echipă efectuată în cadrul pregătirii interactive a elevilor claselor a VII-a şi a VIII-a pentru Olimpiada Ştiinţe pentru Juniori, aceasta presupunând cooperare, coordonare, integrare şi interpretare la nivel superior a conţinuturilor ştiinţifice, a deprinderilor şi limbajelor specifice celor trei discipline. Rezultatele finale ale pregătirii temeinice s-au reflectat în obţinerea medaliei de argint, în decembrie, 2011, de către elevul Dumitru Călugăru, la faza internaţională a Olimpiadei de Ştiinte pentru Juniori , din Africa de Sud, elev pregătit de echipa formată din d-na prof. Ieana Popescu (fizică şi chimie) şi d-na prof. Nicoleta Negrea(biologie), precum şi în calificarea în lotul restrâns, în anul 2012, a elevului Radu Adrian, care va participa la faza internaţională a aceleaşi olimpiade, în Iran, la începutul lunii decembrie, elev pregătit de echipa formată din d-na prof. Ana-Maria Pătrăşcoiu (fizică şi chimie) şi d-na prof. Nicoleta Negrea(biologie). Puntea interdisciplinară creată între aceste ştiinţe conduce către transdisciplinaritate, care se referă atat la ceea se află înlăuntrul disciplinelor cât şi între discipline. Transdisciplinaritatea poate fi o cotitură a sec.XXI, aceasta urmărind unitatea cunoaşterii,trecând obligatoriu prin etapa autocunoaşterii solicitând mecanismele gândirii critice, divergente, laterale ale inteligenţei multiple(inteligenţa analitică logico-matematică, spaţială, interpersonală), ale imaginaţiei şi creativităţii.Finalitatea interdisciplinarităţii rămâne ancorată în acelaşi univers al disciplinarităţii, mai mult chiar prin gradul generator de noi discipline, ea contribuie la “big-bangul disciplinar”.
Prof.Ana-Maria Pătrăşcoiu, Şcoala Gimnazială Constantin Săvoiu, Tg-Jiu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL