Realitatea Gorjeana

Sezonul serbărilor de iarnă, la Şcoala „Constantin Săvoiu”

 | 17 decembrie 2015, 00:01 | 0 comentarii | 

În pragul vacanţei de iarnă, şcolarii Şcolii Generale „Constantin Săvoiu” din municipiul Târgu-Jiu şi-au încântat părinţii cu programe artistice pregătite special pentru serbările de sezon. Elevii clasei I E au jucat, ca nişte veritabili actori, două scenete în care micuţii au interpretat diferite roluri. Moş Crăciun şi-a făcut apariţia la serbare şi le-a adus micuţilor daruri.

Semnatura eletronica CertDigital

An de an, înainte de sărbătorile de iarnă, cadrele didactice îi pregătesc pe elevi pentru serbare sc (1)serbare. Tradiţia continuă, iar copiii dau dovadă de talent şi inspiraţie când vine vorba de punerea în scenă a unor roluri. Un astfel de exemplu îl reprezintă elevii clasei I E de la Şcoala Generală „Constantin Săvoiu”, care au jucat ireproşabil în scenetele: „Promisiune către Moş Crăciun” şi „Moş Crăciun şi criza economică mondială”. Micuţii au reuşit să-i impresioneze pe toţi cei prezenţi cu programul artistic deosebit, pe care l-serbare sc (2)au pregătit sub îndrumarea învăţătoarei Simona Popescu. Şcolarii au interpretat cântece de sezon şi au recitat poezii specifice sărbătorilor de iarnă.
Pentru că au fost cuminţi şi au promis că vor obţine calificative foarte bune şi îi vor asculta pe părinţi şi pe doamna învăţătoare, elevii au fost vizitaţi şi de Moş Crăciun, care nu a venit cu mâna goală, ci cu sacul încărcat cu daruri.
Minodora Sucea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL