Simulare de incendiu la Colegiul Tehnic “Henri Coandă” din Târgu-Jiu

615

Siguranța elevilor în instituția școlară și pregătirea lor pentru viață reprezintă o prioritate a conducerii Colegiului Tehnic “Henri Coandă” din Târgu-Jiu.
Astfel, în urmă cu câteva zile, elevii noștri, însoțiți de cadrele didactice, au participat la un exercițiu de simulare a comportamentului la incendiu în clădirea colegiului. În prealabil, aceștia au fost instruiți să studieze planurile de evacuare a clădirii, afișate la loc vizibil, în fiecare sală de studiu și pe holurile instituției, să rețină semnalul special dat de sonerie, să nu intre în panică, să se organizeze pentru a părăsi cât mai repede sălile de curs, să rețină traseul cel mai scurt pe care îl vor urma pentru a ajunge în curtea liceului, la locul comun de întâlnire. Gestionată de către persoanele desemnate în acest scop, acțiunea a beneficiat de sprijinul societății S.C. Adiacent SRL, serviciul extern, fiind coordonată de două cadre tehnice P.S.I. Conform acestora, exercițiul s-a desfășurat respectând prevederile Ordinului nr. 163 din 28 februarie 2007, ale articolului 18, litera L privind aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor și ale Protocoalelor nr. 62170/16.07.2013, respectiv 9647/08.07.2013 privind pregătirea în domeniul situațiilor de urgență a copiilor, elevilor și studenților din învățământul național, încheiat între Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educației Naționale. Cu această ocazie, s-a impus intervenția persoanelor specializate, pentru evitarea confuziei, panicii, aglomerației și blocajelor pe căile de evacuare / comunicații, precum și a dezordinii și a actelor antisociale. Din datele tehnice obținute de la reprezentanții societății S.C. Adiacent SRL, s-a concluzionat că toate persoanele din unitatea școlară au fost evacuate în mai puțin de trei minute, încadrându-se în prevederile tabelelor 3.6.4. și 3.6.5. din Normativul P-118: capacitatea de evacuare a unui flux este de 80 persoane, iar timpul de evacuare (lungimea căii de evacuare) în două direcții diferite pentru construcții de gradul I-II de rezistență la foc este de 88 secunde pentru 35 de metri. De altfel, în unitatea noastră școlară funcționează, conform legii, Comitetul pentru Sănătatea și Securitatea Muncii, constituit din cadre didactice, personal didactic auxiliar și personal nedidactic, instruit periodic pentru a putea să intervină în situații de urgență. Aceasta este una din multiplele activități desfășurate la C.T.H.C. în colaborare cu comunitatea locală, alăturându-se parteneriatelor unității noastre școlare cu alte instituții ce sprijină actul educativ, printre care IPJ Gorj, CJRAE Gorj, CPECA Gorj, DGASPC Gorj, Inspectoratul de Jandarmi Gorj, menite să sprijine conștientizarea elevilor privind siguranța propriei persoane și prețuirea valorilor morale, precum și înțelegerea rolului instituțiilor în societate.
A consemnat, Profesor Ramona Bureța

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here