Spitalele gorjene au implementat cu succes utilizarea cardului de sănătate

482

De vineri, 1 mai 2015, orice serviciu medical din pachetul de bază este acordat pe baza cardului de sănătate, potrivit normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru, care au intrat în vigoare la 1 aprilie. Unităţile sanitare cu paturi, care funcţionează pe raza judeţului Gorj, nu au întâmpinat probleme în privinţa implementării noului sistem.

Potrivit noilor reglementări, în asistenţa medicală primară şi în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate de medicină dentară utilizarea cardului naţional de sănătate se face la momentul acordării serviciilor medicale. Săptămâna trecută, au fost demarate ample acţiuni de control pentru a verifica existenţa şi funcţionarea cititoarelor de carduri naţionale de sănătate din unităţile medicale aflate în relaţii contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate. Din păcate, din cele opt spitale din Gorj, doar două s-au conformat, respectiv Spitalul Orăşenesc Novaci şi Spitalul Municipal Motru. Din fericire, până la 1 mai s-a rezolvat problema şi la celelalte unităţi sanitare, implementarea cardului făcându-se cu succes. „La noi s-a asigurat permanenţa pe week-end, zilnic fiind prezent în spital unul dintre directori. Nu au fost probleme în privinţa utilizării cardurilor de sănătate; personalul a fost bine instruit, astfel că lucrurile evoluează exact aşa cum trebuie”, a confirmat Emil Grigore, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci.
Şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu se lucrează cu carduri de sănătate, angajaţii neavând nicio problemă în această privinţă. „Avem informaticieni bine pregătiţi, astfel încât implementarea sistemului privind utilizarea cardului de sănătate s-a făcut cu succes. Am asigurat şi noi continuitatea activităţii prin directori, pe parcursul week-end-ului şi pot confirma că nu au fost probleme”, a menţionat Tiberiu Tătaru, managerul SJU Târgu-Jiu.
Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj confirmă faptul că la toate spitalele din judeţul nostru se lucrează pe baza cardurilor de sănătate, nefiind înregistrate probleme de nicio natură în privinţa noului sistem.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here