Telefonul Copilului de la DGASPC Gorj a sunat de 103 ori

565

103 sesizări s-au primit la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, prin Telefonul Copilului, pe parcursul anului trecut. S-au sesizat situaţii de neglijare a copiilor, violenţă domestică, abuz fizic sau emoţional asupra copiilor, de exploatare prin muncă, sau de altă natură: relaţii interpersonale disfuncţionale între părinţii care au divorţat şi necesitau îndrumări din punct de vedere legislativ pentru a putea să-şi exercite drepturile şi obligaţiile părinteşti, relaţii conflictuale între părinţi şi bunici, având ca motiv dreptul de a îngriji şi creşte minorii şi de a menţine legătura cu ei.

Compartimentul “Telefonul Copilului” 0253/983 din cadrul DGASPC Gorj este disponibil permanent, 24 de ore/zi, şapte zile pe săptămână, inclusiv în perioada sărbătorilor legale, iar taxarea este gratuită pentru clienţi. Telefonul Copilului primeşte semnalările cu privire la situaţiile de abuz, neglijare şi exploatare a copilului, asigură consilierea telefonică în aceste situaţii şi intervine prompt în cazurile urgente prin intermediul echipei mobile. Angajaţii acestui compartiment al DGASPC dezvoltă activităţi de informare şi promovare a serviciilor oferite în interesul superior al copiilor expuşi la abuz, neglijare şi exploatare; de asemenea, ei evaluează nevoile imediate ale clientului şi potenţialul de risc privind expunerea copilului la abuz, neglijare şi exploatare şi asigură clienţilor asistenţă şi consiliere pentru depăşirea situaţiilor de criză şi soluţionarea adecvată a cazurilor expuse sau semnalate de către aceştia.
În urma fiecărui apel, angajaţii Compartimentului “Telefonul Copilului” semnalează de îndată cazurile sesizate departamentului de specialitate din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.

Peste 100 de apeluri, în 2016
Pe parcursul anului trecut, 103 sesizări s-au primit la Telefonul Copilului din cadrul DGASPC Gorj, dintre care 66 provenind din mediul rural. “Am avut 103 sesizări, ce vizau mai mulți copii; 66 dintre sesizări proveneau din mediul rural. S-au sesizat probleme de neglijare, abuz fizic şi violenţă în familie. 10 cazuri au fost confirmate. S-au sesizat situaţii de neglijare a copiilor, violenţă domestică, abuz fizic sau emoţional asupra copiilor, de exploatare prin muncă, sau de altă natură: relaţii interpersonale disfuncţionale între părinţii care au divorţat şi necesitau îndrumări din punct de vedere legislativ pentru a putea să-şi exercite drepturile şi obligaţiile părinteşti, relaţii conflictuale între părinţi şi bunici, având ca motiv dreptul de a îngriji şi creşte minorii şi de a menţine legatura cu ei”, a declarat Dumitru Cotrună, directorul general al DGASPC Gorj.
Cât priveşte măsurile luate de specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, directorul general al instituției spune că “este vorba despre: consiliere psihologică a copiilor, instituirea măsurii de plasament la asistent maternal profesionist sau instituirea măsurii de plasament într-un centru rezidenţial din cadrul D.G.A.S.P.C. Gorj, precum şi monitorizarea tuturor cazurilor sesizate şi confirmate”.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here