Realitatea Gorjeana, Turism

Toamna prin ţinutul izvoarelor

 | 09 noiembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Peisaje de o frumuseţe aparte, mulţimea de izbucuri ce ies de sub peretele muntelui de-a lungul drumului din Pocruia şi până la Costeni, fenomene naturale inedite numite de localnici „bolboroase” ori „fierbători de nisip”, relatări din bătrâni consemnate şi de reputatul Ion Conea în urmă cu mai bine de 8 decenii şi jumătate în „Buletinul Societăţii Române de Geografie” despre un obicei al izvănarilor ce se pierde în negura vremurilor „vânătoarea de păstrăvi” şi, nu în ultimul rând, obiceiul ce mi l-am făcut recent de a lua apă pentru acasă de la unul dintre izvoarele ce în opinia multor localnici (care iau de ani buni apă de acolo) are caracteristici aparte fiind consumată de mulţi oameni din tot ţinutul – iată motivele ce m-au determinat să mai fac o tură prin ţinutul Izvarnei la vremea de acum.
Izvarna este în opinia specialiştilor un cuvânt ce tinde să sugereze zgomotul pe care izvoarele îl fac la ieşirea de sub stâncile de calcar. Locuri în Oltenia şi chiar în ţară unde există această abundenţă de izvoare nu prea se întâlnesc de aceea faptul că Izvarna ar însemna izvoare este foarte credibil.
Fenomenul este consemnat și în lucrarea „O vânătoare de păstrăvi la Izvarna” de I. Conea: „Belşugul de apă iese vuind parcă îmbulzindu-se şi fremătând pe loc ca într-un cântec al bucuriei de a fi ieşit la soare. După o vreme de sub păretele muntelui sub care se adăposteşte satul ca un şir de cuiburi sub o streaşină alt mănunchi de izvoare ţâşneşte fierbând cu un zgomot uşor ca un fel de cântec de departe dinspre inima muntelui. Mai încolo o altă obşte de izvoare. Unele ies din munte lateral altele apar din fundul unui lac mic izvorând de jos în sus. Te uiţi în fundul lacului şi vezi că e viu. Izvoarele fierb în el venind din jos. Chiar aşa sunt şi numite: fierbători. Alte izvoare ies de sub stânca de calcar până sub aninişul din partea de apus a satului de unde de sub o stâncă iese cel mai mare izvor din toate. Orlea se cheamă, iar unda sa este ca o boare de vânt pentru iarba câmpului.”
Orlea în credinţa localnicilor pe lângă faptul că este una dintre apele cele mai frumoase din regiune are şi cei mai buni păstrăvi ce se prindeau sau mai bine cum spun izvănarii se vânau cei ce practicau această veche îndeletnicire numindu-se „vânători de păstrăvi”. Pentru aceasta era nevoie povestesc bătrânii de un întreg „arsenal” ce cuprindea „ostrii” ceva între furcă şi furculiţă cu cinci până la zece dinţi prevăzuţi cu câte un spin întors şi „văpăi” un fel de torţe făcute din lemn de gorun ori de zadă ce era bătut cu muchea securii până se spărgea, iar apoi era pus la uscat şi folosit pe timp de noapte. Bine îmbrăcaţi şi încălţaţi combatanţii erau gata pentru vânatul cu văpăi. O altă ustensilă ce mai era folosită cu precădere ziua era „ştirbicu” o bâtă de 2m în formă de crosă de hochei cu care se scormonea pe sub răgălii.
Iată ce se chema în vocabularul izvănarilor de altădată „a vâna păstrăvi „ cu văpaiul, ştirbicul şi ostia. Din păcate, toate acestea au fost date uitării cei ce doresc să prindă astăzi păstrăvi având o paletă întreagă de lansete, mulinete, precum şi tot soiul de musculiţe artificiale ori rotative fără a mai fi nevoiţi să umble prin apă mai ales în perioadele friguroase.
Am părăsit ţinutul bolboroaselor şi fierbătorilor gorjene (după ce mi-am făcut provizia cu apă de la izvorul de care v-am povestit recent) cu convingerea că o serie de proiecte bine concepute şi meticulos puse în practică ar putea face din întreaga zonă un veritabil paradis natural care să încânte privirile celor ce vor dori să viziteze şi de ce nu să cerceteze frumuseţea ori magia locurilor. Iar cei ce nu cred să vină negreşit şi să guste apa din izvoarele, ce ies la suprafaţă chiar de sub sprânceana muntelui, ori dacă au ceva timp să stea urmărind în linişte mişcarea nisipului pe fundul izvoarelor, ori ascultând bolboroseala cu care unele dintre acestea ies la suprafaţa pământului şi se vor simţi, cu siguranţă mai încărcaţi energetic.
Nici nu se poate altfel pentru că bogăţia de ape vine în aceste locuri în opinia hidrologilor ce au făcut determinări cu trasori tocmai din Retezatul Mic mai precis din perimetrul Soarbele – Scorota trecând pe sub munţii Vulcan. Acest lucru a confirmat ipoteza că respectiva străpungere hidrologică ca şi apa ce alimentează Izvoarele Cernei aflate tot pe teritoriul gorjean şi venind din acelaşi loc al Retezatului Mic să fie considerată cea mai lungă străpungere subterană a apei determinată până acum la nivel naţional.
Mugurel PETRESCU

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL