V-ați gândit vreodată de ce în România, nu există un nivel de trai care să ne permită lipsa grijei de mâine, o populație sănătoasă și cultă și un viitor sigur pentru copiii noștrii? De ce avem o țară bogată cu multe resurse naturale, protejată de Munții Carpați ce oferă pășuni pline de turme de ovine și bovine, cu păduri încă minunate, dealuri prielnice pentru plantațiile viticole ori pomicole, cu câmpii fertile, ape curgătoare curate și conectată la mari căi de acces fluviale și maritime prin Dunăre și Marea Neagră, și noi românii suntem așa de năpăstuiți de soartă?
De ce în țara cu cea mai mare creștere economică în anul 2013 din întreaga Europă, nu există locuri de muncă pentru toată lumea, oamenii aleg străinătatea pentru un trai mai bun, abandonul școlar crescând îngrijorător, iar bătrânii mor cu zile?
În cele ce urmează am să caut să găsesc cauzele care ne-au dus aici și câteva soluții deductibile, făcând o comparație cu Suedia, țară care se situează în topul celor mai dezvoltate din Europa. Suedia figurează pe locul 5 măsurând eficiența sistemului politic, după Danemarca, Norvegia, Elveţia și Olanda, în timp ce România pe locul 90, conform unui studiu realizat de prof.dr. John Helliwel, profesor de economie la Universitatea British Columbia. Eficiența este determinată de un venit mare pe cap de locuitor, o viață sănătoasa și mai ales, absența corupției la nivel înalt. În România, venitul mediu pe cap de locuitor abia dacă poate asigura coșul zilnic, decalajul între bogați și săraci fiind tot mai mare. Iar de corupție, mi-e jenă să mai vorbesc, să nu mai spunem de incompetența ce-și pune amprenta zi de zi pe actul decizional, prin promovarea non-valorii în funcțiile de decizie. Aproape că nu mai contează cât de bine pregătit ești, experiența, ce proiecte ai realizat. În zilele noastre, lipsa de experiență, non-profesionalismul și lipsa ”coloanei vertebrale” ori șantajaul, au devenit arme în mâinile unor politicieni speculanți, mincinoși și puși pe jaf.
Parlamentul Suediei este unicameral din 1971 și are 349 de membri, aleși prin vot direct, reprezentând 9,2 milioane de cetățeni. În România, din 1864, Parlamentul este bicameral având Camera Deputaților și Senatul ce numără acum rușinosul număr de 588 aleși, reprezentând 22 milioane de cetățeni. Regele Suediei îndeplinește doar funcții ceremoniale, decizia aparținând Parlamentului. La noi, președintele și premierul sunt oamenii care decid în cele mai importante afaceri ale statului.
Statul suedez este conceput ca un sprijin pentru toți cetățenii săi tratați echitabil prin intermediul unor servicii sociale consistente și pe baza unei economii solide. Aceste servicii sunt asigurate tuturor gratuit, indiferent de venituri sau clasa socială. În schimb, taxele sunt mari, pe măsura veniturilor consistente și se întorc sub formă de pachete de asistență socială. În România statul este o barieră pentru cetățenii săi, tratați echitabil formal, iar serviciile sociale sunt conceptue astfel încât să descurajeze munca, aproape toți asistații sociali fiind masă de manevră electorală. Economia României nu numai că nu e solidă, dar nu e nici predictibilă așa încât nu încurajează investițiile. Mai mult, capitalul autohton este descurajat de stat printr-o politică financiară și de control agresivă, iar cel străin dă cu o mână și ia cu două.
În Suedia, relația stat/cetățeni face ca alegerile să fie extrem de importante. Peste 30% din cetățenii Suediei sunt membri în diverse partide și peste 80% sunt membri de sindicat, ceea ce dovedește o implicare conștientă și voluntară în viața ”cetății”. În România, cetățenii sunt descurajați de stat, cel puțin 10% luând calea străinătății pentru un loc de muncă. Nici 5% din cetățeni nu sunt membri de partid sau implicați direct în politică, iar în ceea ce privește sindicatele, mai întâi să avem locuri de muncă și apoi să vorbim…
Suedezii consideră dezbaterile politice și prezența la vot esențiale pentru democrație, așa că prezența la urne depășește 80%. La români, prezența la urne este din ce în ce mai mică, pentru că cetățenii nu mai au încredere în politicieni și în stat. Majoritatea politicienilor sunt puși pe căpătuială și uită de obiectivele pe care și le-au asumat. Durerea este că totuși, mai sunt și excepții care confirmă regula, însă nici aceștia nu mai sunt crezuți de oameni.
Suedia este condusă de clasa politică, iar suedezii sunt extrem de implicați și atenți la activitatea depusă de cei cărora le dau votul, motiv pentru care aceștia nu au privilegii și nici nu beneficiază de condiții de lux. În prezent, parlamentarii suedezi au la dispozitie doar simple garsoniere ale statului. Biroul unui parlamentar suedez este modest. Demnitarii nu au secretare și nici consilieri, nici mașini de serviciu cu șofer. În România, fiecare parlamentar are propria mașină, 2-3 consilieri, este cazat la hotel de 4* sau 5*, iar dacă vrei să mergi la biroul unuia, ”te pierzi” prin Palatul Parlamentului căutându-l ca pe ac în carul cu fân. Politicienii suedezi nu sunt privilegiați în fața legii și nu se bucură de imunitate. Este deja de notorietate cazul fostului vicepremier, Mona Sahlin, care și-a permis ”luxul” de a-și cumpăra o ciocolată și câteva obiecte personale din bani publici și a pierdut postul de vicepremier și și-a compromis cariera politică, fiind nevoit să demisioneze. În România…, cuvintele sunt deja de prisos.
Cetățenii suedezi sunt foarte atenți la modul în care Parlamentul își folosește puterea. Fiecare cetățean are dreptul să verifice cheltuielile politicienilor, actele contabile emise de guvern și documentele oficiale ale premierului. Mai mult, funcționarii trebuie să pună la dispoziția doritorilor corespondența zilnică și e-mailurile oficiale, orice cetățean având acces la aceste informații. Oricând ai posibilitatea să studiezi documentele oficiale, cheltuielile guvernamentale sau detaliile unei licitații publice. În România, chiar dacă sistemul legislativ conține: Legea 52/2003 – privind transparența decizională în administrația publică și Legea 544/2001 – privind liberul acces la informațiile de interes public, mulți cetățeni ajung să solicite aceste drepturi în instanță deoarece unii demnitari sau înalți reprezentanți ai statului refuză să respecte aceste legi. Principiul transparenței este inclus în Constituția suedeză de mai bine de 200 de ani și face ca excesele de putere sau cazurile de corupție să fie extrem de rare în această țară.
Toate acestea dovedesc o lipsă de implicare și un absentism cronic în viața ”cetății” ce se numește România și care permite ca societatea noastră să fie penetrată de flagelul corupției. Suedezii fac scut în acest mod împotriva corupției, românii o acceptă indirect și tacit. Cu toții suntem revoltați pentru că ”X” și-a băgat mâna până la umăr în avuția națională, dar când vine vorba de implicare, facem un pas înapoi. Ceea ce vedem la suedezi, este posibil într-un stat de drept, cu condiția ca suportul economic să fie dezvoltat, stabil, predictibil, generator de plus-valoare și locuri de muncă, permițând oamenilor o lejeritate și independență atunci când iau decizii.
În România, de la ”Revoluție” încoace, aproape toți decidenții au fost puși pe căpătuială, industria țării a fost aruncată ca un ”morman de fiare vechi” sau vândută pe nimic. Statul s-a împrumutat permanent, iar românii au devenit ”sclavi” consumatori în țara lor bogată. O singură excepție a fost în perioada 2004 – 2008, în timpul Guvernului liberal care, cu bune și cu rele și având la bază ideea forță, ”Prin noi înșine!”, a reușit integrarea României în UE, a început depolitizarea sistemului public, a generat o clasă de mijloc stabilă, foarte multe IMM-uri profitabile, cel mai mare număr de locuri de muncă și cel mai înalt nivel de trai din 1989 până în prezent, iar asta nu o poate nimeni nega! Totul e să vrei…
dr.ec.ing. Victor Banţa
