Transalpina, mai sigură după lucrările efectuate de drumari

558

Pe DN 67 C – Transalpina se circulă în condiţii de siguranţă după ce au fost efectuate mai multe lucrări, în ultimele luni. S-au montat parapeţi şi sute de indicatoare, trasându-se şi marcajele rutiere între Rânca şi Obârşia Lotrului. La ora actuală se aşteaptă noi parapeţi pentru continuarea lucrărilor.  Între timp, reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu fac un apel la turişti să nu mai arunce gunoaiele pe Transalpina şi în zonele alăturate drumului.

Transalpina a fost redată circulaţiei publice, oficial, din data de 15 august. Deşi se circulă în condiţii de drum în lucru, traseul este mai sigur, mai ales după lucrările efectuate de drumari, în ultimele luni. „Ca un bilanţ al lucrărilor efectuate pe Transalpina, se pot menţiona: parapet beton( new jersey) 500 m l, parapet metal 7000 m/l, indicatoare – 500 bucăţi; s-au mai făcut lucrări de amenajare a acostamentelor şi de umplere a fundaţiilor de beton cu aproximativ 5500 mc de material, fiind realizate şi marcaje rutiere pe 25 kilometri, între Rânca şi Obârşia Lotrului. Lucrările la acostamente sunt lucrări de conservare. Se aşteaptă parapeţii să se continue lucrările. Au lucrat în medie 50 muncitori pe săptămână, toţi fiind de meserie drumari, angajaţi ai CNADNR”, a precizat Ion Tudor, şeful SDN Târgu-Jiu. Potrivit aceleiaşi surse, de astăzi drumarii urcă din nou în staţiunea Rânca, unde vor lucra la şanţuri şi acostamente.

Apel către turişti!
Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu fac un apel la turişti să nu mai arunce gunoaiele pe Transalpina şi în zonele alăturate drumului. „Facem un apel la turişti şi la toţi cei care ajung în zona Transalpina – Rânca, să nu mai arunce gunoaie pe drum şi pe marginea acestuia. Trebuie să avem grijă de natură şi să o păstrăm cât mai curată”, precizează Ion Tudor, şeful SDN Târgu-Jiu.
Transalpina (DN 67C), cunoscută şi sub numele de Drumul Regelui, traversează Munţii Parâng, prin Staţiunea Rânca din Gorj, leagă Oltenia de Transilvania şi este cea mai înaltă şosea din România atingând în Pasul Urdele altitudinea de 2145 metri. Transalpina porneşte din Bengeşti-Ciocadia, judeţul Gorj, comună aflată pe drumul naţional 67, la aproximativ 35 kilometri de Târgu-Jiu.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here