Monden, Realitatea Gorjeana

Transalpina, raiul iubitorilor de munte

 | 05 iulie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Drumul Regelui este destinația perfectă pentru iubitorii de munte și aer curat. Deja a crescut numărul celor care tranzitează Transalpina, cel mai mare aflux înregistrându-se în weekend. De la începutul verii, numeroși turiști, din diverse colțuri ale țării și chiar de peste hotare, au tranzitat acest drum, aici reușind să scape și de caniculă.

Semnatura eletronica CertDigital

Drumul Regelui atinge în Pasul Urdele altitudinea de 2.145 metri. Iniţial şoseaua a fost construită şi pietruită de germani în timpul Primului Război Mondial, din raţiuni militare, dar a fost foarte puţin folosită. În Perioada Interbelică a fost reconstruită şi dată în folosinţă în 1935, când a fost inaugurată chiar de regele Carol al II-lea, de aici şi denumirea de “Drumul Regelui”. După cel de-al Doilea Război Mondial, când a mai fost folosit şi reabilitat de germani, acest drum nu s-a mai modernizat sub nicio formă până în anul 2009, când a fost demarat proiectul de reabilitare, care nu a fost finalizat nici până în prezent; lucrările s-au reluat în acest an, spre bucuria celor care intenţionează să parcurgă acest traseu.
Transalpina este căutată nu doar de turiştii autohtoni, ci şi de străini. Din ce în ce mai mulţi cetăţeni de peste hotare parcurg sute de kilometri pentru a se bucura de o plimbare pe Drumul Regelui.

Atracţii pentru turişti
Transalpina trece prin staţiunea Rânca, zonă considerată mană cerească pentru turişti, fiind o oază de linişte şi relaxare. La sfârșitul săptămânii trecute, numeroși turiști, din diverse colțuri ale țării și chiar de peste hotare, au tranzitat acest drum, aici reușind să scape și de caniculă. În continuare, cabanierii din Rânca sunt pregătiţi să îşi întâmpine oaspeţii, ofertele de cazare fiind variate. Turiştii pot face drumeţii şi alte activităţi recreative.
Şi localnicii îi aşteaptă pe turişti pe Transalpina, ei scoţând la vânzare produse bio, expuse pe marginea drumului. În zonă sunt amplasate mai multe tonete cu diverse produse, pe modelul celor de pe Transfăgărăşan sau din zona Rucăr-Bran. Preţurile practicate de comercianţii de suveniruri şi produse bio sunt acceptabile, cumpărătorii având posibilitatea de a negocia unele produse.
Iubitorii muntelui sunt aşteptaţi la Rânca și în acest sfârşit de săptămână. Peisajele de vis ce pot fi admirate din staţiune şi de pe Transalpina îi atrag pe turişti şi îi determină să revină ori de câte ori au ocazia.
Minodora Sucea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL