Realitatea Gorjeana

Transalpina rămâne închisă şi în luna mai

 | 02 mai 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Cea mai înaltă și cea mai frumoasă șosea din țară – Transalpina – a fost închisă, oficial, în toamna anului trecut. Această restricție rămâne valabilă până la data de 31 mai 2017, pe sectorul de drum Obârșia Lotrului-Rânca. Turiștii pot ajunge în stațiunea Rânca pe DN 67 C, urcând din orașul Novaci.

Semnatura eletronica CertDigital

Deşi, iniţial restricţia de circulaţie pe DN 67 C între Rânca şi Obârşia Lotrului era valabilă până la 31 martie, Transalpina va fi închisă şi în luna mai. Informaţia a fost confirmată de către Ion Tudor, şeful Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu. Decizia de prelungire a restricţiei este motivată de căderile de zăpadă din ultimele săptămâni. De precizat faptul că drumarii începuseră lucrările de deszăpezire după kilometrul 34 şi se apropiau de kilometrul 39, când au revenit ninsorile în zona montană şi submontană a judeţului Gorj. Astfel, Ion Tudor a precizat că, în funcţie de starea vremii, lucrările de deszăpezire vor fi reluate şi se va încerca redeschiderea cât mai repede a Transalpinei. “Va fi prelungită restricţia până pe 31 mai, pentru că este foarte multă zăpadă. Vedem cum evoluează vremea şi reluăm lucrările de deszăpezire. Dacă totul va fi bine, vom redeschide Transalpina înainte de 31 mai”, a precizat Ion Tudor, şeful SDN Târgu-Jiu.

Transalpina, raiul îndrăgostiților de munte
Transalpina sau Drumul Regelui atinge în Pasul Urdele altitudinea de 2.145 metri. Iniţial, şoseaua a fost construită şi pietruită de germani în timpul Primului Război Mondial, din raţiuni militare, dar a fost foarte puţin folosită. În Perioada Interbelică a fost reconstruită şi dată în folosinţă în 1935, când a fost inaugurată chiar de regele Carol al II-lea, de aici şi denumirea de “Drumul Regelui”. După cel de-al Doilea Război Mondial, când a mai fost folosit şi reabilitat de germani, acest drum nu s-a mai modernizat sub nicio formă până în anul 2009, când a fost demarat proiectul de reabilitare, care nu a fost finalizat nici până în prezent; lucrările s-au reluat în acest an, spre bucuria celor care intenţionează să parcurgă acest traseu.
Transalpina este căutată nu doar de turiştii autohtoni, ci şi de străini. Din ce în ce mai mulţi cetăţeni de peste hotare parcurg sute de kilometri pentru a se bucura de o plimbare pe Drumul Regelui. Transalpina trece prin staţiunea Rânca, zonă considerată mană cerească pentru turişti, fiind o oază de linişte şi relaxare.
Minodora Sucea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL