UCB Târgu-Jiu angajează administrator financiar

393

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de conducere, vacante de contabil-şef/administrator financiar I S în cadrul Serviciului financiar-contabil. Termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs este 6 iulie.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale de conducere, vacante de contabil-şef/administrator financiar I S în cadrul Serviciului financiar-contabil sunt: studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă (sau echivalente: diploma de licenţă şi diplomă de master pentru absolvenţii studiilor universitare Bologna) în domeniul economic, specializările: Contabilitate/Contabilitate și informatică de gestiune/Finanţe; certificat de atestare a cunoştinţelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi (SEC); vechime în studii superioare economice: zece ani, din care minimum cinci ani în instituţii publice; vechime în funcţii de conducere economice, financiar-contabile: minimum 3 ani; cunoştinţe de operare în Microsoft Office-Word şi Excel.

Calendarul concursului
Concursul pentru ocuparea postului de contabil-şef/administrator financiar I S în cadrul Serviciului financiar-contabil la UCB Târgu-Jiu se va organiza conform calendarului următor: 06 iulie 2016, ora 16.00: termenul limită de depunere a dosarelor; 14 iulie 2016, ora 10.00: proba scrisă – Rectorat, Calea Eroilor nr. 30; 20 iulie 2016, ora 10.00: proba interviu.
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să arate nivelul studiilor și ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care dovedesc vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; curriculum vitae.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Universității ,,Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, din strada Unirii, nr. 36, telefon: 0253/223.971, interior 115.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here