Realitatea Gorjeana

Un răstimp petrecut la Secția de Chirurgie a Spitalului de Urgență din Târgu-Cărbunești

 | 17 decembrie 2015, 00:00 | 1 coment | 

Pentru că se impunea necesitatea unei intervenții chirurgicale, am decis să iau calea Spitalului de Urgență din Târgu-Cărbunești, deși fiul și fiica noastră, cu domiciliul în Capitală, au insistat să merg la București. Am luat această decizie, întrucât, de la o vreme, circulă numai vești bune despre o echipă de chirurgi cu bună reputație în sistemul medical gorjean, de fapt, se continuă o tradiție. Primul care ne-a consultat și a decis internarea noastră este chiar șeful Secției de Chirurgie, domnul doctor Adrian Coculescu, medic primar, chirurgie generală. Un bărbat înalt, cu o conformație atletică a corpului, ochi căprui, părul tuns scurt, cu o fizionomie agreabilă, o față radioasă însoțită de un zâmbet aparte, o voce dulce, plăcută. Din echipă fac parte și două doctorițe. Toată admirația noastră pentru curajul de a se specializa în chirurgie, care, de regulă, este „bărbătească”. Doamna doctor Monica Nițu, târgovișteancă, potrivit de înaltă, blondă cu ochii albaștri, cu trăsături armonioase ale feței, cu o privire blândă și o voce caldă. Doamna doctor Bacalin Simona, gorjeancă, potrivit de înaltă, cu o fizionomie la fel de plăcută, părul tuns scurt, cu mișcări grațioase și repezi, astfel că numele de domnișoară, Fulger, pare a fi fost predestinat.
Domnul doctor Corneliu Dobran, veteranul Secției de Chirurgie, trăiește o dublă satisfație. În primul rând, este bucuros că, după ieşirea la pensie, lasă o echipă de elită, care va fi continuatoarea unei tradiții, în al doilea rând, că, în familia Domniei Sale, sunt medici cu o bună reputație în Gorj, fiica, medic specialist oftalmolog, o bună profesionistă, cu o delicatețe aparte, iar ginerele, Bogdan Niculescu, este, de asemenea, un ortoped repede remarcat în Gorj.
Important este că această echipă efectuează și intervenţii laparoscopice, iar medicul Adrian Coculescu s-a specializat și în colonoscopii.
Este adevărat că știința medicală de azi, cu metodele ei moderne și cu aparatura ei, de imagistică, dă dreptul medicului să intervină și să modifice procesul patologic, dar vechiul dicton latin este de reținut: „Medicus nihil aliud est quam animi consolativ” (lat.: „Medicul nu este decât un mângâietor al sufletului”) – Petronius. De aceea, medicii chirurgi de la Târgu- Cărbunești au înțeles că orice boală, fiind și o suferință a sufletului, comportamentul etic al dumnealor este indispensabil și formează o latură importantă a profesiunii lor nobile.
Într-adevăr, medicii, ca tămăduitori de trupuri și de suflete, prin meseria lor generoasă, care cere o pregătire de specialitate permanentă, sunt mai aproape de grația divină. Activitatea lor se aseamănă, în multe privințe, cu a celor care îmbracă haina militară, nu de puține ori dimineața aflam că au operat toată noaptea. O, Doamne, cât de greu e să îngrijești suferințe!… Este bine ca un medic să posede imunitate emoțională, dar oare poate rămâne insensibil când e înconjurat numai de vaiete și lacrimi?!.. Cert e că nu sunt prețuiți îndeajuns nici de semenii lor, nici de societate.
Ni s-a dat să trăim și stări sufletești deosebite, înălțătoare, având în vedere comportamentul asistentelor, multe dintre acestea, foste eleve. Unele, în glumă, bineînțeles, spuneau că e momentul „să se răzbune”, luând în calcul exigența noastră profesorală, altele recitau versuri din Eminescu sau Bacovia, încercând să ne imite. Nu de puține ori, discret, ni se umezeau ochii.
Un aspect care trebuie, de asemenea, reținut este faptul că bolnavii, indiferent de vârstă, profesie, pregătire intelectuală, sunt priviți cu aceeași atenție, mai precis, ca simpli pacienți. În spital sunt condiții optime pentru bolnavi, căldură, curățenie, hrană. În incinta spitalului există și un mic restaurant în care atât bolnavii, cât și vizitatorii pot servi, după dorințe, o hrană caldă, la prețuri destul de modeste. Curățenia se efectuează și noaptea, iar întregul personal poartă o ținută decentă, curată, corespunzătoare funcțiilor îndeplinite. De fapt, culoarea albă, predominantă, intră în simbolistica medicală. Este culoarea purității, a conștiinței desăvârșite ce se cere personalului care săvârșește actul medical. „Albul, susține Mircea Eliade, este culoarea primei faze, aceea a luptei împotriva morții”.
Ar fi nedrept să nu menționăm echipa din sala de operație care a contribuit la intervenția noastră chirurgicală: operator, doctor Adrian Coculescu, ajutor, doctor Monica Nițu, anestezist Grigore Dinu, asistent sală, Georgiana Coman, asistent anestezic, Mihaela Cojocaru.
Uneori, chiar doamna doctor Simona Bacalin, fiind de gardă, ne-a pansat rana, urmărind evoluția, deși era un atribut al asistentei.
Omagiile noastre!
Sărutăm mâinile care au alunecat pe trupul nostru firav, încărcat de ani, în timpul intervenției chirurgicale și pentru îngrijirile necesare postoperatorii. Ne înclinăm cu mult respect și îi asigurăm pe toți aceia care contribuie la înfăptuirea actului medical și la îngrijirea bolnavilor (medici, asistente, infirmiere, personal de îngrijire), de admirația, prețuirea și iubirea noastră.
Constantin E. Ungureanu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



1 comentariu in “Un răstimp petrecut la Secția de Chirurgie a Spitalului de Urgență din Târgu-Cărbunești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL