Unirea Principatelor Române, evocată la Târgu-Jiu

748

Autoritățile județene au rememorat momentele “Micii Uniri” de acum 157 de ani, printr-o manifestare evocatoare, care s-a desfășurat în Piața Prefecturii Gorj. În ciuda temperaturilor extrem de scăzute, gorjenii au venit la acțiune însoțiți de copii, prinzându-se în Hora Unirii alături de oficialități și de reprezentanții Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului“.

Împlinirea a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române a fost marcată, duminică, 24 ianuarie, în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu. Manifestările au debutat la ora 10.00, cu intonarea Imnului de stat şi un „Te hora uniriiDeum“ susţinut de un sobor de preoţi. Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj a prezentat importanţa momentului sărbătorit, evocând datele “Micii Uniri”, după care, participanții au urmărit un moment artistic susţinut de Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” şi Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului“.

Hora Unirii, la Târgu-Jiu
Momentele artistice și evocatoare au fost urmate de tradiționala Hora Unirii Principatelor Române, în hora unirii1care s-au prins preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, vicepreşedintele Ciprian Florescu, primarul din Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru şi viceprimarul Aurel Popescu.
hora unirii3Manifestările au durat aproximativ o oră, din cauza gerului. Cu toate acestea, militarii au rezistat eroic și au defilat, ca de fiecare dată, chiar dacă temperaturile erau cu mult sub pragul înghețului.
hora unirii4Gorjenii au îndurat frigul și chiar au venit în Piața Prefecturii însoțiți de copii, pentru a celebra un important eveniment istoric.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here