Realitatea Gorjeana

Zeci de intervenții pentru salvamontiștii gorjeni

 | 04 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Perioada sărbătorilor de iarnă a fost una extrem de aglomerată pentru salvamontiștii gorjeni. Ei au intervenit la peste douăzeci de cazuri, între Crăciun și Revelion și la 16 în primele două zile ale anului 2017. Potrivit directorului Serviciul Public Județean Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, pe 31 decembrie, la ora 23.00, s-a înregistrat cazul cu numărul 223, fiind ultimul din 2016, iar la ora 01.30 salvamontiștii au intervenit la primul caz din noul an.

Semnatura eletronica CertDigital

În perioada sărbătorilor de iarnă, salvamontiștii gorjeni au lucrat, ei asigurând permanența la Rânca. De altfel, în aceste zile au fost suplimentate efectivele de salvare. Zeci de persoane au avut nevoie de ajutorul salvatorilor montani; în perioada 26 decembrie – 1 ianuarie au avut loc 27 de intervenţii în zona Rânca, cele mai multe accidente fiind pe pârtia de schi. „Din 26 decembrie până pe 1 seara am avut 27 de cazuri. Patru dintre acestea au fost predate la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, care le-a preluat cu ambulanţe proprii. De asemenea, două persoane au fost transportate la spital cu ambulanţa Serviciului Salvamont Gorj. Este vorba în principal de fracturi, plăgi, traumatisme severe în afara pârtiei. Am intervenit pe pârtia de schi, de sanie, în zona alpină înaltă şi prin staţiune. A fost şi o persoană intoxicată cu fum, din cauza problemelor apărute la o sobă. Femeia a fost transportată la spital“, a explicat Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj.

16 cazuri, în primele două zile din 2017
Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj, spune că pe 31 decembrie, la ora 23.00, s-a înregistrat cazul cu numărul 223, fiind ultimul din 2016, iar la ora 01.30 salvamontiștii au intervenit la primul caz din noul an. „Pe 31 decembrie , ora 23.00, am intervenit la cazul nr. 223, ultimul din 2016; la ora 01.30 am fost solicitați la cazul nr. 1 din 2017 și primul din seria de opt intervenții din prima zi a anului 2017. Pe 2 ianuarie au fost încă 8 cazuri, două predate la ambulanță pentru transport la spital, unul transportat cu ambulanța salvamont, două transportate cu mașinile personale la spital, restul soluționate pe loc de salvamontiști”, a confirmat șeful Salvamont Gorj. Potrivit aceleiași surse, în continuare se va asigura asistența salvamont la Rânca, cu atât mai mult cu cât vacanța încă nu s-a terminat, tot mai mulți turiști alegând să/și petreacă zilele libere la munte.
Minodora Sucea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL