Ziua Armatei României, sărbătorită și în Garnizoana Târgu-Cărbunești, județul Gorj

712

O delegație a A.N.C.E.R.M Gorj formată din: Col. (r.) dr. ing. Walter Loga (președinte), lt. col. (r.) Ovidiu-Gabriel Ghindă (prim-vicepreședinte), profesor Ion Pința, profesor Grigore Haidău și jurist Retezeanu Constantin (vicepreședinți), lt. col. (r.) Gheorghe Bușe (secretar executiv) și ing. Ionescu Vasile (membru) a participat la ceremonialul militar şi religios, care a marcat Ziua Armatei României, desfăşurat între orele 12.00 și 13.00 în faţa monumentului eroilor din municipiul Târgu-Cărbuneşti, județul Gorj.
25 Octombrie este o zi importantă pentru ţara noastră – Ziua Armatei României, sărbătoare cu o rezonanţă specială în conştiinţa şi istoria poporului român, moment cu valoare de simbol al împlinirii naţionale. La data de 25 octombrie 1944, ostaşii Armatei României eliberau localităţile Carei şi Satu Mare din Ardealul răpit prin Dictatul de la Viena. Din statisticile oficiale, preţul plătit de ţara noastră, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost unul dureros, România înregistrând peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri şi invalizi de război, dintre care circa 92.000 de militari şi-au pierdut viaţa.
garnizoana carbunesti (1)Anul acesta sărbătorim și un secol de la intrarea României în Primul Război Mondial, unde județul Gorj a dat țării mii de eroi.
La acest ceremonial au participat autoritățile administrației locale, militarii activi, dar și o parte din rezerva armatei din această garnizoană, precum și elevi, tineri și bătrâni din zonă.
Ceremonialul a început la ora 12.00 cu onorul militar acordat de Garda de Onoare și de raportul maiorului Dumitru Dorin prezentat comandantului garnizoanei. Evenimentul a continuat cu intonarea Imnului de Stat al României. A urmat o slujbă religioasă ținută de un sobor de preoți în memoria ostaşilor căzuţi la datorie pe fronturile de luptă.
Rând pe rând, şefii de instituţii publice au reamintit importanţa armatei în istoria ţării.
Au prezentat alocuțiuni: Comandantul Garnizoanei Târgu-Cărbuneşti, Primarul municipiului Târgu-Cărbuneşti, Președintele A.N.C.E.R.M Gorj și Președintele Cercului „Cultul Eroilor” de la Școala Gimnazială nr. 1 Târgu-Cărbuneşti. La final, autorităţile au depus mai apoi coroane de flori în memoria eroilor neamului, iar evenimetul s-a terminat cu defilarea Gărzii de Onoare.
Lt. col. (r.) Gheorghe Bușe, secretar executiv A. N. C. E. ”Regina Maria”, Filiala Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here