Ziua Europeană a Limbilor, sărbătorită şi la Târgu-Jiu

539

Elevii Colegiului Naţional ,,Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu au sărbătorit miercuri, Ziua Europeana a Limbilor. Ei au împărţit prin oraş diferiţi fluturaşi pentru ca localnicii să poată afla cât mai multe informaţii despre această sărbătoare.

Sub sloganul “ZEL la C.N.”T.V.”, elevii Colegiului Naţional “Tudor Vladimirescu” au marcat evenimentul propriu zis prin distribuirea de fluturaşi în centrul oraşului, lipirea de afişe şi realizarea a două panouri informative: unul la avizierul Teatrului Municipal “Elvira Godeanu”, iar cel de-al doilea la avizierul şcolii. Informaţiile prezentate au fost selectate de elevele Ema Dungan şi Diana Stănciulescu din clasa a XI-a D, iar afişul evenimentului a fost realizat de eleva Anca Bardan, din aceeaşi clasă. “Astăzi (n.r. miercuri), la orele de limbi moderne, profesorii au marcat momentul prin dezbateri şi concursuri de creaţie. Această sărbătoare are un site internet care-i este dedicat, el fiind tradus în toate limbile europene. Cei care doresc să afle mai multe informaţii despre Ziua Europeană a Limbilor pot accesa această adresă http://edl.ecml.at .”, a precizat directorul CNTV, Dorin Taşcău. Ziua Europeană a Limbilor este sărbătorită din anul 2001, atât în ţările din Europa, cât şi în întreaga lume. Au loc manifestări cultural-artistice, concursuri, dezbateri, schimburi interculturale, etc.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here