Recomandări pentru prevenirea incidentelor în timpul zilelor caniculare

597

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj transmite populaţiei o serie de recomandări pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor de temperaturi extreme. După câteva zile ploioase, cu temperaturi destul de scăzute, meteorologii anunţă zile caniculare. Din acest motiv, reprezentanţii DSP amintesc că este necesar să ne luăm o serie de măsuri, cei mai vizaţi fiind copiii şi persoanele vârstnice.

În perioada caniculară, specialiştii în sănătate publică transmit populaţiei următoarele recomandări: evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00-18.00; dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală; ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius; dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2 – 3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine); purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise; pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă; beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

Atenţie la alimentaţie!
Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin), deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Se recomandă evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice; consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă; o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar cu apă.

Cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe?
Pentru a evita creşterea temperaturii în locuinţe, trebuie să închidem ferestrele expuse la soare şi să tragem jaluzelele şi/sau draperiile. „Ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă. Deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă. Stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale. Închideţi orice aparat electrocasnic de care nu aveţi nevoie”, menţionează Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

Recomandări pentru persoanele vârstnice şi cu afecţiuni cronice
Pentru persoanele vârstnice se va urmări crearea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului. Hidratare corespunzătoare cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaos de conservanţi; alimentaţia va fi predominat din legume şi fructe proaspete; se vor consuma numai alimente proaspete din magazinele care dispun de instalaţii frigorifice funcţionale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor uşor perisabile.
Este interzis consumul de alcool şi cafea în timpul caniculei. Se va evita circulaţia în perioadele de vârf ale caniculei, sau dacă este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte uşoară din materiale vegetale, precum şi pălăriuţa de protecţie pe cap.
Persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului.
Este foarte util ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente, menţinerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a câte 3 –4 duşuri pe zi.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here