Acest traseu din partea de Vest a judeţului Gorj, oferă pentru iubitorii de turism un interes deosebit, întrucât istoria zonei şi ospitalitatea proverbială a localnicilor se îmbină armonios cu măreţia peisajelor de vis ale mediului natural înconjurător. Aşadar, se pleacă de la Târgu-Jiu, pe drumul naţional, iar prima localitate întâlnită este Băleşti-aşezare menţionată în documentele vremii de pe la începutul sec. XV, care vorbesc de unele sate componente aparţinând cu drept de proprietate Mănăstirii Tismana. Astăzi, comuna cu satele ei din teritoriu are un aspect şi un mod de viaţă civilizat, cu oameni harnici, păstrându-şi în mare parte tradiţiile şi obiceiurile locului (cunoscutele hramuri creştine şi nedei populare), iar din punct de vedere economic excelează prin activităţi agricole, preponderent legumicole. De aici, drumul continuă spre Teleşti, unde se merită un scurt popas pentru cei care sunt interesaţi să viziteze biserica “ Sfântul Nicolae” din hotarul Teleşti-monument istoric de sec. XVIII, ctitorită de familia arhimandritului Dionisie Bălăcescu (1747), lăcaşul având şi unele asemănări de arhitectură şi pictură monahală cu biserica de la Horezu (jud. Vâlcea). Şoseaua străbate în continuare comuna Câlnic (se poate vizita biserica de lemn ”Sfântul Vasile”- un alt frumos monument de construcţie şi arhitectură creştină), satul Racoviţa unde a fost ridicat, de asemenea, un interesant obelisc, în memoria şi spre cinstirea eroilor din partea locului, căzuţi la datorie în Primul Război Mondial, pentru apărarea patriei şi a gliei lor străbune. Urmează traseul stabilit, privind în jur un relief de deal bogat împădurit, ce încântă ochii şi invită la meditaţie, poposind după puţină vreme şi în municipiul Motru- o aşezare urbană tânără a cărei istorie este legată, în principal de exploatările miniere din zonă. Oraşul este plăcut şi are o înfăţişare modernă, remarcând şi aici curăţenia şi spaţiile verzi (oraşul trandafirilor), de asemenea, împrejurimile municipiului unde climatul mediteranean al Subcarpaţilor Getici a făcut posibilă existenţa unei flore specifice, în care predomină liliacul, castanul, nucul, dar şi diferite specii de pomi fructiferi.
De la Motru se pleacă mai departe, trecându-se prin localităţile Valea Mănăstirii, Valea Perilor, Iormanesti şi Glogova, ultima dintre ele fiind nu cu mult timp în urmă un vestit sat de olari, dar şi locul unde astăzi se poate vizita casa (cula) şi biserica Glogovenilor, întregul ansamblu fiind ridicat în anii 1760-1764 de către boierul Lupu Glogoveanu, pe locul unei alte construcţii mai vechi din sec. XVII. Clădirea are parter, etaj cu foişor, un beci boltit cu fântână în interior şi un depozit pentru provizii, de unde prin subteran se făcea legătura cu biserica familiei. Altfel spus, cula, prevăzută cu ziduri groase, creneluri şi tainiţe avea şi rol de adăpost şi apărare în caz de primejdie. La rândul ei, biserica, construită de Matei Glogoveanu în 1762, are forma dreptunghiulară, este prevăzută cu pridvor şi are o frumoasă pictură în frescă. Şi ar mai fi de menţionat că boierii glogoveni, apar în documente încă de pe vremea domnitorului Nicolae Alexandru Basarab (sec.XIV), ocupând din generaţie în generaţie dregătorii foarte importante în rânduielile obştei şi Ţării Româneşti, iar unul dinte urmaşi- Nicolae Glogoveanu era bun prieten cu Tudor Vladimirescu, pe acele timpuri vătaf în plaiul Cloşanilor. De altfel, cula adăposteşte şi astăzi, pe lângă unele exponate de etnografie şi artă populară specifice acestei zone şi o serie de obiecte sau documente care vorbesc despre mişcarea revoluţionară de la 1821, inclusiv despre deplasarea pandurilor spre Bucureşti, mai exact pe traseul Cerneţi-Târgu- Jiu-Craiova-Slatina-Drăgăşani, ş.a.m.d. De la Glogova, iubitorii de călătorie prin jud. Gorj, se îndreaptă spre localitatea Apa Neagră, aşezată undeva, în partea de sus a Câmpiei Padeşului, iar după câţiva kilometri se ajunge în comuna Padeş, unde pe un mare platou deschis spre toate zările “pământului” se află bine cunoscutul monument, ridicat la 1921, cu prilejul împlinirii a 100 ani de la izbucnirea revoluţiei populare condusă de Tudor Vladimirescu, la 7 ianuarie 1821. Adică aici, pe Câmpia Soarelui, domnul Tudor a citit proclamaţia sa în faţa miilor de panduri şi plaesi, hotărâţi să pornească la lupta împotriva asupritorilor din ţară şi din afară. Iar monumentul, prin măreţia lui (un trunchi de piramidă clădit din blocuri de piatră, operă a sculptorilor Emil Beker şi Gheorghe Tudor), expunând în partea din faţă chipul lui Tudor din Vladimirii Gorjului, adunarea pandurilor şi scena care pune în relief supunerea boierilor sub jurământ conducătorului revoluţiei (faţada din partea de răsărit) şi în fine, textul Proclamaţiei (in partea din spate), scoate cât se poate de bine în evidenţă dorinţa nestrămutată a pandurilor (glasul poporului) în lupta lor pentru libertatea şi drepturile ţării. De fapt, toată această zonă-Padeş, Călugăreni, Motru Sec şi întregul plai al Cloşanilor a rămas ca un loc şi un moment de referinţă în istoria neamului românesc, după cum se merită a menţiona şi faptul localnicii de aici îşi duc pe mai departe cu mândrie obiceiurile, tradiţiile şi credinţa, sărbătorile, jocurile şi portul, modul lor de viaţă, laolaltă păstrate cu sfinţenie de la străbunii lor. Şi încă ceva, nu poţi pleca atât de uşor de pe aceste alese meleaguri până nu vizitezi Peştera Cloşanilor- una dintre cele mai frumoase din ţară, chiar din Europa, fiind împodobită cu tot felul de concreţiuni calcaroase-coloane, stalactite şi stalagmite, galerii şi micro-cascade, faună fosilă etc.
Dar, să ne reîntoarcem la Apa Neagră, pe drumul naţional, de unde pe final de excursie se revine la Târgu-Jiu, nu înainte de a mai face câteva popasuri, urmând unele drumuri locale, bunăoară spre Pocruia (vezi aici peştera), Isvarna şi pe la obârşia Orlei, peștera Fusteica, etc. Sunt locuri plăcute, cu aşezări vechi, avantajate şi de poziţia lor fizico-geografică, documentele vremii menţionând că ar fi făcut parte din domeniile Mănăstirii Tismana-moşnenii şi oamenii de vecinie din partea locului, ocupându-se în principal cu creşterea animalelor şi pomicultura. În fine, spre poalele Munţilor Vîlcan şi Orlea se ajunge în comuna Tismana- una dintre cele mai pitoreşti şi reconfortante zone din România, inclusiv 
prin climatul de aici, cu influenţe submediteraneene. În plus, Tismana a devenit un important centru turistic datorită mănăstirii din apropiere, dar şi a multiplelor posibilităţi de execursii şi drumeţii prin împrejurimii, spre dealul Cioclovina (peştera şi schitul-monument de arhitectură, ridicat la început de secol XVIII), Muntele Oslea şi izvoarele Cernei, Boroşteni şi izvoarele Motrului, Baia de Aramă şi Băile Herculane, Câmpul lui Neag (Valea Jiului) ş.a.m.d. Totuşi, Mănăstirea Tismana rămâne faima zonei de NV a judeţului Gorj, acest lăcaş, având la origine o biserică din lemn de tisa, construită în anii 1364- 1373, prin stăruinţa bine cunoscutului călugăr Nicodim şi sprijinit chiar de către vrednicul domnitor Vladislav-voda. De altfel actuala mănăstire, este una dintre cele mai vechi din ţară, existenţa, rolul şi importanţa ei fiind în strânsă legătură cu domniile lui Radu I, Mircea cel Bătrân, Neagoe şi Matei Basarab, etc. Biserica este bogat şi frumos pictată, cu ocazia restaurărilor, scotându-se la iveală şi pictura veche, din sec. XVI-XVIII.
Aici mai atrage atenţia muzeul monahal, cu numeroase obiecte de cult, diverse documente legate de istoria mănăstirii, dar şi a Gorjului sau a zonei respective, acest sfânt lăcaş având şi rolul de cetate unde şi-au găsit adăpost domnitorii refugiaţi din calea duşmanilor, după cum, la gloria acestei mănăstiri poate fi trecută şi misiunea acesteia în timpul revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, în ianuarie-martie 1821. Apoi, în apropiere se află şi vestita cascadă, dar şi peştera în care a fost ascuns tezaurul României, astăzi fiind amenajat aici un muzeu al tezaurului, ce aparţine BNR. Nu în ultimul rând, atât mănăstirea, cât şi Tismana cu toate localităţile ei componente se constituie într-o tradiţională zonă etnografică şi folclorică, apoi natura superbă şi îmbietoare cu aerul ei curat, cu flora de tip sub-mediteranian între care: castanul, nucul, liliacul, iasomia, mojdreanul, dar şi cu o faună bogată, inclusiv păstrăvăriile gospodăreşte amenajate, sărbătorile tradiţionale cu întregul lor cadru ambiental, atrag anual tot mai mulţi turişti pentru excursii, vizite, odihnă şi recreere. Părăsim şi această frumoasă comună, dar nu înainte de a mai remarca ca în toată zona nord-vestică, de sub munte, a judeţului Gorj, există şi alte aşezări vechi, de asemenea, recunoscute pentru specificul, tradiţiile şi valoarea deosebită a cadrului natural,etnografic şi folcloric-cultural ale acestora. Şi reamintim, între altele localităţile Peştişani-Brădiceni- Hobiţa, Runcu, Dobriţa, Arcani, Leleşti, Stăneşti, Schela ş.a., care în ultima vreme au devenit frecvent destinaţii ale iubitorilor de weekend şi de natură, sau de unele obiective turistice de certă valoare. Iar diversitatea sărbătorilor şi festivalurilor, înfiinţarea centrelor de informare şi documentare locale şi judeţene, precum şi dezvoltarea lanţului de pensiuni şi facilităţi din zonele respective şi nu numai, face posibilă, fără niciun fel de îndoială, creşterea interesului turistic pentru judeţul Gorj. În această privinţă, ne vom mai opri doar la câteva obiective, demne a fi vizitate şi bine cunoscute, mai exact este vorba de: Valea Sohodolului, Hobiţa şi Valea Şuşiţei, de Cheile Sohodolului (Runcului) care fiecare în parte încântă ochii privitorilor, prin grandoarea şi frumuseţea peisajelor create de forţele naturii, dar şi al fiinţei umane. Bunăoară, Cheile Sohodolului pe o lungime de circa 2 km sunt unice în România, datorită tunelelor săpate în stâncă, a cascadelor care aruncă cu putere apa de pe versanţi, precum şi a peşterilor, apelor subterane, sau a formelor carstice suspendate de pe pereţii abrupţi ai înălţimilor (este şi o excelentă locaţie pentru practicarea alpinismului montan). La fel şi pe Valea Şuşiţei poate fi admirat peisajul de poveste din defileul acestui râu de munte, chiar de la intrarea în satul Vălari, dar şi Cascada Vaidei (Şuşiţa Verde) ce cade, strânsă între munţi, aruncând de la mare înălţime şi cu multă ”gălăgie” apa la poalele reliefului montan. Am lăsat la urmă Peştişanişsi Hobiţa, întrucât aici s-a născut şi a creat într-o perioadă a vieţii sale marele sculptor- Constantin Brâncuşi. Şi în această comună sunt aşezări vechi, pitoreşti şi cu un potenţial turistic deosebit, fiind suficiente documente care atestă vechimea satelor de pe Valea Bistriţei (început de sec.XVI, de pe vremea domnitorului Vlad Călugărul), la fel astăzi cu oameni harnici, gospodari, îndeletnicindu-se preponderent cu activităţi agricole, piscicole de prelucrarea pietrei şi a lemnului. De aici şi-a tras C. Brâncuşi seva talentului şi măiestriei sale artistice, din păcate, casa care adăposteşte muzeul memorial, nu-i şi casa lui părintească, adevărata locuinţă în care a copilărit a ajuns de mult o ruină. Iar de aici, marele păcat al neglijenţei autorităţilor locale şi judeţene, ai factorilor de cultură, pentru care astăzi, când pe toate meridianele lumii titanul sculpturii moderne se bucură de o imensă apreciere şi recunoştinţă, noi, cei de acasă am rămas cu o pată mare de ruşine pe obraz (a se vedea cum s-a ales praful şi de tabăra de sculptură ridicată în aer liber, nu departe de casa-muzeu de la Hobiţa). Pentru că multă vreme s-a bâjbâit cu viaţa şi opera lui C Brâncuşi, reuşindu-se a fi cât de cât puse în valoare destul de târziu, adeseori cu specialişti în domeniul artei, de o calitate profesională şi managerială îndoielnică. Dar să sperăm că preocupările şi acţiunile evidente din ultima vreme, legate de valorificarea operei şi personalităţii marelui nostru artist să însemne continuitate, competenţă şi o bună credinţă, referindu-ne aici şi la viitoarele proiecte de restaurare, modernizare şi promovare a lucrărilor sale, cu precădere a celebrului triptic de la Târgu-Jiu şi a întregii peisagistici ce îl încadrează şi-l pun în valoare. Sunt proiecte îndrăzneţe iniţiate, care intră în răspunderea directă a primăriei Târgu-Jiu şi Consiliului Judeţean Gorj. Or, cu speranţa unor promisiuni ce se doresc îndeplinite, să ne bucurăm în continuare de operele de artă ale titanului de la Hobiţa, în primul rând pentru ce a lăsat moştenire la Târgu-Jiu şi în ţara sa natală, preţuindu-l şi prin modul în care fiecare dintre noi îngrijim şi păstram cu sfinţenie măreţele sale opere. Cu atât mai mult cu cât, ele sunt ridicate şi închinate până la urmă neamului românesc, bărbăţiei, eroismului şi memoriei bravilor noştri înaintaşi,luptând pentru apărarea gliei străbune, pentru emancipare, libertate şi unitate naţională.
(Va urma).
Vasile Irod
