– Bunătatea este o stare de revoltă a amărăciunii.
– Un copac, vara, în mijlocul câmpului, nu e singur. Toţi călătorii caută umbra sa.
– Mi-am pierdut timpul în parc. L-a găsit un bătrân şi l-a legat de baston.
– Orice responsabilitate este agresivă.
– A absolvit şcoala tristeţii cu (ca) un bufon.
– Să nu fii indiscret mai mult decât te poţi exprima.
– Ratarea în starea pură are un boemism nobil. Ratarea ca o decădere este vulgaritate.
– Viciile, dacă le ţii în frâu, pot fi creative. Viciile dezlănţuite omoară creaţia.
– Cei care-și cunosc bine limitele îşi ignoră exagerările.
– Lucrurile de care-mi aduc aminte mă definesc.
– Ambiţii mari, ambiţii mici – acelaşi păcat.
– Nemărturisirea – lagărul sentimentelor.
– Ce contează în faţa lui Dumnezeu? Ratarea ca înălţare sau împlinirea ca decădere?
– „Nu mă linguşiţi: niciodată laudele voastre nu vor ajunge la înălţimea orgoliului meu.” (Victor Eftimiu). Orgoliul are şi el demnitatea lui.
– Un sfânt nu lasă urme, lasă destine.
– Într-o cârciumă, ratarea poate fi o academie: o academie de iluzii pierdute.
– Singurul avantaj al unui ratat este că din ratare nu poate să cadă.
– Cei care au cultul prieteniei pot avea mai multe şanse să fie mântuiţi.
– O dragoste ascunsă este o dragoste pierdută, dar poate avea veşnicie.
George Drăghescu
