Reforme cu pipeta

342

bunilaSistemul sanitar din România confirmă hegemonia unei categorii de medici asupra haosului, un paradox despre care fiecare spune ce crede şi nu ce trebuie.

În toată lumea sănătatea este costisitoare, dar la procesul realizării unui act sanitar de calitate participă şi pacientul şi medicul, dar şi ajutoarele acestuia de sus până jos. În România se întâmplă cam acelaşi lucru, doar că sistemul nu s-a reformat deloc, iar banii se opresc înainte de salariu.

Niciun asistent medical nu poate lucra decât sub comanda unui medic, deşi foarte curând asistenţii medicali vor fi absolvenţi de cursuri superioare şi vor avea cu totul alte obligaţii profesionale decât cei care lucrează astăzi în baza unei diplome de studii medii. Drept urmare, asistenţii medicali nu au cabinete personale. Cabinete personale au medici, unele dintre ele, ale medicilor de familie (singura parte componentă a reformei din Sănătate, care s-a mişcat puţin) şi altele ale medicilor specialişti şi primari, unde aceştia lucrează în afara timpului de lucru la stat. În aceste cabinete medicale individuale vine, de regulă, mai puţină lume decât vine la spital şi astfel că medicii, oricât de pricepuţi ar fi nu fac mare brânză din punct de vedere financiar.

Majoritatea clinicilor private pot da falimet dacă n-au un contract de servicii pentru populaţie încheiat cu casele de sănătate judeţene.

În Vest un asemenea sistem nu ar fi autorizat să funcţioneze. Tocmai de aceea, clinicile private de acolo funcţionează doar în baza unor plăţi şi abonamente al pacienţilor, operaţiuni care îi obligă pe patronii clinicilor să fie foarte severi în selecţia personalului medical. Rezultatele unei asemenea echipe trebuie să fie foarte bune, cel care ar greşi, fiind obligat să-şi plătească greşeala cu vârf şi îndesat. La noi malpraxisul costă între 4 şi 20 de euro.

Ministrul Cseke începe să închidă spitalele ca să reducă din cheltuieli şi ca să concentreze medicii care sunt în zone mai atractive profesional. Concomitent medicii de familie sunt transformaţi în jolly joker, cerându-li-se să facă şi meserie pe teren. Sistemele informaţionale care aplică reforma se defectează unul câte unul, astfel că s-a ajuns în situaţia hilară prin care un amărât de calculator decide plecarea unor persoane de pe listele medicilor de familie în viitor. La medicul de familie fiecare om bolnav sau sănătos are CV-ul său de sănătate, care rămâne într-o arhivă nesecurizată, numită cabinet medical individual. Cum nu există medic de familie cu listă sub 2.000 de persoane, acestea pot fi văzute dacă vin în număr de câte şapte zilnic la consultaţie, la care se pot adăuga bolnavii cronici, doritori de reţete compensate, şi urgenţele. În mod normal, un medic consultă un pacient în circa 20-25 de minute. Dar dacă în cabinetul medicului vin 20 de bolnavi, timpul se reduce şi dacă timpul se reduce nu se mai poate face meserie. Eu am văzut echipe medicale care au examinat pacienţii într-un ritm alert, iar concluziile au fost … de necontestat. Dacă Cseke ar vrea să vândă spitalele, precis nu ar putea-o face pentru că investitorii ar da pentru aceste instituţii bani pe care nu i-ar mai putea recupera niciodată, aşa că mai bine se trece la desfiinţarea lor.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here