“Regizorul Anului 2016” şi-a serbat ziua de naştere pe meleagurile Gorjului

1005

Ioana Gomoi, gorjeanca originară din Bumbeşti-Jiu, şi-a serbat în urmă cu câteva zile împlinirea celor 25 de ani alături de familie, pe meleaguri gorjeneşti, acolo unde s-a petrecut alături de cei dragi şi de prieteni.

Numită recent “Regizorul Anului 2016” la Mamaia Music Awards, Ioana Gomoi a avut o vară plină cu filmări pentru ea şi echipa ei, astfel că aceştia au hotărât să ia o mică vacanţă, iar tânăra a venit acasă, în Gorj, unde spune ea că este cel mai frumos loc de vacanţă. Momentele de respiro au coincis cu ziua ei de naştere. “Fac tot posibilul să îmi petrec sărbătorile importante aici, în Gorj: Revelion, Crăciun, ziua mea de naştere, pentru că, simt eu, că îmi poartă noroc. Încerc să vin acasă cât pot de des, chiar şi pentru două-trei zile. Acum voi petrece aici încă vreo câteva zile şi am de gând să vizitez locuri dragi copilăriei mele, ca să îmi poarte noroc pe mai departe”, a declarat tânăra regizoare.
tort ioanaImediat după încheierea vacanţei, Ioana se va întoarce la filmări alături de echipa ei, despre care spune că îi este deja dor, şi mai spune că de-abia aşteaptă să se ocupe de următoarele proiecte, videoclipuri muzicale şi reclame. În ultimii ani, Ioana Gomoi a regizat zeci de videoclipuri muzicale şi reclame în România, dar şi pe plan internaţional. A fost pe rând numită Ambasador al Turismului în judeţul Gorj în anul 2015 şi “Regizorul Anului 2016” la Mamaia Music Awards. La începutul anului 2016, tânăra a fost numită în Top cei mai frumoşi oameni din spatele camerelor din lume, fiind plasată în primele 10 locuri din 100. Cu toate acestea, Ioana nu a uitat de unde a plecat fiind considerată mereu o tânără foarte educată, prietenoasă şi cu mult bun simţ.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui giovanni Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here