Resfinţire de Biserică la Roşia de Jos, satul Ruget

512

În Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci, sub un cer plumburiu de toamnă închisă şi sub rafalele insistente ale vântului care scutură frunzele copacilor din împrejurimi, în prezenţa celor aproape 150 de credincioşi strânşi în incinta sfântului lăcaş, înălţat undeva în vârful unui deal desprins parcă aievea din arcuirea împădurită a spaţiului mioritic, dar şi unii oameni răspândiţi prin curtea curăţită şi atent îngrijită de mâini harnice, a avut loc resfinţirea Bisericii “Cuvioasa Parascheva”, de la Roşia de Jos, satul Ruget, comuna Roşia de Amaradia, prin săvârşirea Sfintei Liturghii şi târnosirea bisericii de către ÎPS Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, mângâiaţi de glasurile corului mitropolitan din Craiova.

După oficierea slujbei, s-a dat citire actului de resfinţire a bisericii, în care se arată că aceasta a fost construită din piatră şi cărămidă, între anii 1997-2000, cu sprijinul combinatului minier, iar prin această resfinţire a fost refăcută în întregime pictura interioară şi parţial pictura exterioară, cu sprijinul sătenilor şi al unor oameni cu dare de mână şi cu suflet mare din această localitate. Din partea Mitropoliei au fost acordate gramate de mulţumire unor persoane care s-au implicat în finalizarea lucrărilor de resfinţire, printre care se numără domnii: Ion Liviu Cotojman, primarul Comunei Roşia de Amaradia şi consilierul local, Marinel Drăgan, un prosper om de afaceri. Aşa cum preciza Preotul paroh, Alin Narcis Sanda, ridicat cu această ocazie la rangul de sachelar: “Mai întâi se cuvine să-i mulţumim ÎPS Academician dr. Irineu, pentru prezenţa sa în satul nostru, în această zi de sărbătoare, pentru a ne onora cu binecuvântări arhiereşti. Aceasta este ziua în care trebuie să le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat în cei patru ani de preoţie în această parohie, ca şi celor care au contribuit la realizarea picturii. Resfinţirea bisericii ne ajută să ne simţim mai aproape de Dumnezeu”! La rândul său, primarul Liviu Cotojman a mulţumit “celor care s-a sârguit să înalţe lăcaşul şi să ajute la resfinţirea bisericii”! În cuvântarea adresată credincioşilor, Mitropolitul Olteniei a subliniat că: “Aceasta este biserica strămoşilor dumneavoastră şi a celor care au lucrat cu sârguinţă ca s-o zidească, dar şi ca să înfrumuseţeze «Casa lui Dumnezeu»! Este vorba de o osteneală şi de un sacrificiu demne de consemnat şi de lăudat, pentru că biserica reprezintă pentru noi, viaţa noastră, ea este locul sfânt şi binecuvântat pe care îl căutăm întotdeauna, de când ne naştem şi până plecăm dincolo, la cele veşnice. Dacă suntem credincioşi, dacă suntem ascultători la cuvântul Lui Dumnezeu, plecăm de la Sfânta Liturghie şi mergem la casele noastre mai îndestulaţi, pentru că Dumnezeu răsplăteşte fiecare faptă a noastră în parte”! După ce a subliniat semnificaţia Pericopei Evanghelice, despre purtarea crucii şi despre sensul profund a ceea ce înseamnă lepădarea de sine a fiecăruia dintre noi, în încheierea rostirii sale duhovniceşti, Mitropolitul Olteniei a spus că: “Rugăm pe Bunul Dumnezeu să răsplătească tuturor celor care s-au ostenit la biserica din această parohie, tuturor să vă ajute Domnul, şi după darea fiecăruia, să vă ajute Dumnezeu ca să fiţi înscrişi în Cartea Cerească a nemuririi, pentru că acolo ne este dorinţa noastră şi împlinirea”!
Profesor, Vasile Gogonea
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here