Reținut după ce a fugit de la locul accidentului

456

Un tânăr de 22 de ani din Bengești Ciocadia a ajuns ieri după-amiază în arestul IPJ Gorj, după ce, cu câteva ore înainte, a fost implicat într-un accident rutier de la care el a plecat înainte de a sosi Poliția la fața locului. Individul a produs accidentul chiar la ieșirea din curtea gospodăriei părinților săi, el fiind un șofer care nu avea permis de conducere. Silviu Dumitru Căldăraru doar a apucat să iasă cu un microbuz pe podul din fața casei, la intrarea pe drumul național ce face legătura între Târgu Jiu și Polovragi el izbind în plin un autoturism care circula regulamentar și avea prioritate.
Trei persoane din mașina respectivă au suferit răni care au impus transportarea acestora la spital, Căldăraru făcându-se imediat nevăzut de la locul evenimentului rutier. Rude ale sale au venit în schimb, “curioase” să vadă ce s-a întâmplat și dacă îl pot scăpa pe acesta de problemele pe care le avea. Șoferul nu s-a prezentat la locul evenimentului rutier pe parcursul cercetărilor efectuate de Poliție, ulterior el prezentându-se la Poliție și declarând că a stat ascuns în casă, fiindu-i frică să iasă la poartă pentru a discuta cu agenții. Pe numele său a fost emisă imediat o ordonanță de reținere, Căldăraru fiind cercetat penal pentru că s-a urcat la volan fără să aibă permis, dar și pentru că a fugit de la locul accidentului, precum și pentru vătămare corporală din culpă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here