Reținut după ce a împușcat un căprior

456

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Bustuchin, a fost reținut de polițiștii din Gorj, fiind bănuit de braconaj cinegetic. Fără a deţine autorizaţie de vânătoare, acesta ar fi împuşcat un căprior.

La data de 4 decembrie, polițiști din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au identificat în flagrant, pe Fondul de Vânătoare Berlești, două persoane care se aflau lângă un căprior împușcat și care au fugit la vederea organelor de poliție, abandonând leșul.

Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit că un bărbat de 56 de ani, din comuna Bustuchin, a împușcat un căprior în Fondul de Vânătoare Berlești, ce aparține AJVPS Gorj, fără a deține autorizație legală de vânătoare.

În baza probatoriului administrat în dosar, pentru bărbatul de 56 de ani s-a dispus măsura reținerii pentru o perioada de 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești cu propuneri legale”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here