Reținut pentru distrugere

513

Un bărbat de 45 de ani a fost reținut, duminică seara, după ce i-a distrus mașina unui tânăr din comuna Dănciulești. Proprietarul autoturismului a sunat la 112. Anchetatorii au stabilit că scandalul a pornit de la o datorie mai veche, pe care suspectul nu ar fi reușit să o recupereze de la reclamant. ”La data de 2 septembrie, Postul de Poliţie Dănciuleşti a fost sesizat prin apelul 112 de un bărbat de 34 de ani, din localitate, cu privire la faptul că un bărbat din aceeași localitate i-a distrus mai multe elemente de caroserie de la autoturismul său. În urma cercetărilor efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit că un bărbat de 45 de ani, din comuna Dănciuleşti, a distrus cu un obiect contondent, mai multe elemente de caroserie de la autoturismul apelantului, în urma unui conflict spontan generat de unele neînțelegeri pentru o datorie mai veche, prejudiciul cauzat urmând a se stabili ulterior. În baza probatoriului administrat în dosar, față de bărbatul de 45 de ani s-a dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de distrugere”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here