Istoria orală, principala modalitate de exprimare a istoriei imediate, “Celebrează democratic istoria lumii, ca poveste a celor mulţi pe intinerarul repetat de la dreptul de a vorbi la abilitatea de a vorbi”144. Pe de altă parte, “istoria orală este o ieşire din istoria “academică” şi din cea oficială”145, deopotrivă. Puterea comunistă a înăbuşit revolta şi a instituit un embargo informaţional total asupra acesteia. Piotr Wierzbicki aseamănă realitatea comunistă cu o fortăreaţă dotată cu subterane, labirinturi, capcane. În pântecul acestei fortăreţe exterioare se găseşte o altă clădire terifiantă din care nu poate ieşi nici o INFORMAŢIE! Cele lăsate să fie difuzate ca sferturi sau jumătăţi de adevăruri provin din fortăreaţa exterioară. Aşa s-a întâmplat în obsedantul deceniu când s-a scris câte ceva despre “greşelile săvârşite în derularea procesului de colectivizare”. Am răsfoit un mare volum de “literatură oficială” pentru a descifra cauzele, pornind de la postulatul “Originile înainte de TOATE sunt demne de studiu”, iar originile “sunt cauzele” (un început care explică)146, iar “realitatea nu poate fi mai bine înţeleasă decât prin CAUZELE EI” 147. Celebrul istoric M. Block, pionier în cercetarea istoriei mentalităţilor, formulează două axiome imbatabile: “a întelege TRECUTUL prin PREZENT” şi “a înţelege PREZENTUL prin TRECUT”148, considerând că în foarte multe cazuri suntem mai bine informaţi cu privire la evenimentele foarte îndepărtate (epoca lui Caesar, spre exemplu), decât despre “evenimentele mai apropiate istoriei secolului XX” 149.
În după-amiaza zilei de 31 mai 2009 am păşit cu “sfială” în curtea gospodăriei cetăţeanului Marcea I. Grigore, nimeni altul decât al doilea frate al marelui critic literar Pompiliu Marcea, omorât din ordinele Securitătii în anul 1985! Cu lacrimi în ochi m-a primit, alături de soţia sa, Marcea L. Rucsanda (născută Avram Rucsanda), din satul Colibaşi, sat al fostei comune Bobu, aflat pe malul drept al râului Blahniţa, afluent al Gilortului. Nenea Gore Marcea, cum îi spun eu, nu mai poate să scrie, nu mai prea vede bine ca să scrie (născut în 20 mai 1931), fost angajat al Liceului “Tudor Vladimirescu” din Tg-Jiu, loc de muncă asigurat prin grija marelui profesor universitar şi critic literar de talie naţională şi europeană – Pompiliu Marcea (1928-1985)!
Nenea Gore Marcea, alături de mai tânara soţie, Marcea Rucsanda, mi s-au destăinuit mie, greu şi foarte timid. Când le-am explicat la ce am venit la dânşii, nenea Gore Marcea s-a scuzat, că a împlinit 78 de ani şi că stă în ultimul timp destul de rău cu memoria… M-a ajutat însă în interviu soţia sa, mai tânără cu 6 ani – născută tot pe 20 mai, dar în 1937, din acelaşi sat, de oameni gospodari, de pe malul drept al Blahniţei – Colibaşi. De fapt, regretatul meu profesor de istorie, Damian Vochiţoiu – decedat de peste 25 de ani – numea pârâul sau râul Blahniţa – Vlahniţa – adica “râul vlahilor”, aşa cum au fost numiţi românii în perioada medievală (feudală). Interviul a decurs greu, dar mai nenea Gore Marcea, mai tanti Rucsanda Marcea (mai vorbăreaţă şi cu o memorie mai proaspătă), mi-au relatat şi “oferit” câteva date despre “diabolicul” proces al colectivizării, în satul Colibaşi, sat unde a copilărit marele critic literar Pompiliu Marcea, cel ce a predat cultură şi literatură română în Universitatea Aachen (Germania) sau Sorbona din Paris – Franţa. Iată ce am aflat:
“Sunt unul dintre cei 3 fii ai familiei Marcea Ion şi Maria. De fapt, sunt cel de-al doilea fiu! Fratele meu cel mare, Pompiliu Marcea, ce nu mai are nevoie de prezentare – născut în 1928 – a fost omorât din ordinele Securităţii Comuniste în martie 1985, fiind aruncat în Lacul Herăstrău din Bucureşti – pentru convingerile sale politice, anticomuniste, antitotalitare şi mai ales antisovietice! Familia noastră, alcătuită din tata, mama şi 3 copii: Pompiliu, Grigore şi Polina, era o familie de “mijloc” – adică mijlocaşi – nici bogaţi, nici săraci, adică scăpătaţi! Pământul nostru, ca întreg satul Colibaşi – se ţinea CURELEŞTE, adică “mergea” de la Drumul Roşu (hotarul cu comuna Albeni) şi până la Valea Rea (hotarul cu comuna Scoarţa). Părinţii noştri erau credincioşi, cinstiţi şi se gospodăreau cu de toate, având mai ales grija educaţiei noastre şi credinţei în Dumnezeu. Drept urmare, fratele nostru, cel mare – Pompiliu Marcea – după ce a terminat Şcoala Primară şi Gimnazială – ajutat de învăţătorul său, eminentul Ciudin Victor, a ajuns elev al Şcolii Normale din Tg-Jiu. A intrat primul şi a terminat şef de promoţie la Şcoala Normală din Tg-Jiu. De fapt, intrarea fratelui meu la Şcoala Normală s-a produs şi pentru că părinţii mei nu s-au opus în vreun fel întovărăşirilor sau G.A.C.-ului din satul Colibaşi. Au dat, sau mai bine zis, au cedat de bunăvoie, cele 5 – 6 ha de pământ şi tot inventarul agricol, pentru că au înțeles că altă soluţie nu este! De fapt, toţi cei care s-au opus – chiaburii – Stroiescu Nicolae, Popescu Titu, preotul Ghindă Alexandru, au avut o soartă tragică. Au înfundat temniţele comuniste şi au făcut ani buni de puşcărie, pierzând toată agoniseala de-o viaţă, fiind declaraţi: SABOTORI sau TRĂDĂTORI ai noii orânduiri socialiste! Soarta acestor “chiaburi” a fost hotărâtă de tovaraşi ca: Licuriceanu Sevastian, Bejan Constantin, Cernăzeanu Nicolae, Andriţa Constantin, tovarăşul Cercel, sau Catană, Ghiţoi, Ştefănescu Gică, oameni ai P.M.R. – ului şi viitoare cadre în conducerea G.A.C. – urilor Bobu sau Colibaşi. Alţi oameni au jucat un rol important în cadrul întovărăşirilor sau strângerii cotelor: Vasile Hohoi, Boncea Toma, Barăgan Ionel, ce lucrau în echipă alături de tovaraşii securişti sau activişti ce mai aveau rolul să grăbească colectivizarea prin aplicarea unor “pedepse” corporale, bieţilor ţărani, ce nu înţelegeau că există doar o singură cale – COLECTIVIZAREA! Mulţi ţărani din satul Colibaşi, în faţa “tăvălugului” numit Colectivizare – luau drumul zăvoiului din Blahniţă sau fugeau să se ascundă pe la rude în satele apropiate: Bobu, Cojani, Câmpu Mare, Raba, Mogoşani, Pojogeni şi chiar Tg-Cărbuneşti. Ţăranii au fugit, s-au codit în faţa colectivizării, dar până la urmă au creat G.A.C.- ul Colibaşi, s-au construit saivanele lângă casa cetăţeanului Ghinea Constantin. S-au preluat toţi boi de muncă, inventarele agricole şi s-au ales brigadieri în persoana tovarăşilor Andriţa Constantin si Cernăzeanu Nicolae. De fapt, unii tovarăşi cu rol decisiv în colectivizarea satelor Bobu şi Colibaşi, până i-a lovit “BLESTEMUL COLECTIVIZĂRII”: tovarăşul Hohoi Vasile a rămas doar cu o mână, căci cealaltă a fost “smulsă” din umăr de o batoză comunistă, în timpul treieratului!… Brigadierul Andrița Constantin, nu mult după încheierea colectivizării, s-a otrăvit cu substanţe chimice, folosite în G.A.C. la culturi!… În satul Bobu, satul vecin, tovarăşul Gică Ştefănescu, ce s-a întrecut pe sine în actul colectivizării, ce nu-şi cunoştea rudele, mama, tata sau fraţii, a fost lovit de o cruntă boală – Parkinson! Aşa că şi colectivizarea pe Valea Gilortului şi-a “ales” victimile sale, chiar din rândul tovarăşilor care au pus mai presus de toate colectivizarea, înaintea chiar a credinţei creştine sau a familiei ţărăneşti tradiţionale. Nenea Gore Marcea, la cei peste 78 de ani ai săi, s-a “întrerupt”. Brusc, memoria nu l-a mai ajutat, după greutăţile îndurate… Omorârea fratelui său în 1985 de către Securitatea Comunistă l-a marcat pentru tot restul vieţii!… Este bolnav destul de grav, de un astm bronşic, pe care-l duce pe picioare de peste 40 de ani! A mai încercat să-l scoată din impas, soţia sa, dar şi dânsa deodată, a devenit mai gravă, mai puţin guralivă şi s-a oprit! Am înţeles la apus de soare, pe 31 mai 2009, că nu mai avea rost să “răscolesc” în trecutul zbuciumat al familiei Marcea. Colectivizarea şi comunismul le-au răpit pentru totdeauna părinţii şi fratele de excepţie – Pompiliu Marcea – considerat de sistemul comunist, drept un om “incomod”. Acestea sunt rememorările familiei Marcea I. Grigore la un sfârşit de mai 2009, adică la puțin timp după ce s-au împlinit 60 de ani de la “celebra” Plenară din 3-5 martie 1949 (1949 – 2009), arcul peste timp, arcul ce leagă memoria de amintiri şi de istorie “ 150.
Pe 30 octombrie 2016, când se împlinesc 2 ani de la decesul lui nenea Gore Marcea, mă înclin cu recunoştinţă în faţa memoriei sale, a fratelui său şi a părinţilor.
Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească în pace!
144 Doru Radosav, Editorial, A.I.U. – Anuarul de Istorie Orala, nr.3 Cluj-Napoca, 2002,p.6.
145 Ibidem
146 M. Block, Apologie pour l’histoire, ou le metier d’historien, Librairies Armand Collin, Paris, 1967, p.6.
147 Ibidem, p.9
148 Ibidem, pp.11-13
149 Ibidem, p.14
150 Marcea I. Grigore, pensionar, născut în 20 mai 1931, satul Colibaşi, Memoria alterată, destăinuiri despre colectivizarea forţată pe Valea Blahniţei.
Prof. Voicu T. Teodor
