Urmare a intervenției brutale a politicului în economie prin legi ostile și iresponsabile emanate de mofturile politice, care au înlocuit o clasă muncitoare(cu mintea și cu brațele) cu o clasă politică contraproductivă, constatăm dureros distrugerile, paragina și dezastrul produs unităților de producție; S-a impus o luptă grea de supraviețuire a celor care mai rezistă încă, realizate în România modernă, prin mari sacrificii ale celor ajunși acum cu tâmplele albe, care suportă, digeră și înfruntă cu greu distrugerea a ceea ce a fost și mai este benefic, util pentru țara și poporul devenit migrator să muncească afară.
Înainte de 1989, țara era împânzită atât în orașe, cât și în zonele rurale de-o mulțime de unități economice productive între care exista permanent o colaborare, întrajutorare, un sprijin în rezolvarea problemelor-nu puține-ivite în procesele complexe de producție; una din cheile bunului mers o constituie aprovizionarea tehnico-materială. În fiecare ramură economică existau baze imense de aprovizionare cu cele necesare bunului mers al producției intensive, încât problemele tehnico-materiale se puteau rezolva în timp și în condiții optime. Exista o cooperare și organizare proiectată cu precizie matematică, astfel că specialiștii cu înaltă calificare aveau timp și preocupări permanente pentru îndrumarea și perfecționarea continuă a tehnicii umane și întreținerea în bune condiții a tehnicii materiale. Azi, mulți din acei specialiști au devenit vânzători în piețe, spre rușinea (a câta oară) a sistemului.
Mai mult ca oriunde efectele revoluției transformată în contrarevoluția din agricultură(și nu numai) au lovit din plin agricultura, în care industrializarea, știința și tehnica erau la mare căutare și apreciere, mașinile (peste 90% produse în fabricile și uzinele românești) puse în mâna oamenilor pricepuți, pregătiți sistematic în școli de toate gradele în specialitatea mecanică agricolă (acum distruse), destul de complexă, întreaga gamă de mașini în funcțiune izbutind să dezrobească pe țărani de munca grea a pământului (mulți dintre aceștia spunându-mi că au devenit sclavi pe moșiile celor de afară).
Puțini știu însă că siguranța, garanția bunului mers al parcului imens de tractoare și mașini agricole o constituiau mecanicii, maiștrii și inginerii mecanici din marile ateliere de reparații și fabricații, constituite mai întâi în cadrul SMA Bibești din Gorj (unitatea mamă), care a înființat și dezvoltat în comunele județului Gorj mai întâi brigăzi, apoi secții de mecanizare, multe din ele devenind unități cu personalitate juridică SMA-uri. Contrarevoluția, sistemul le-a distrus, astfel că privatizarea a devenit un pretext, o modalitate politică prin care guvernanții și-au scuturat de pe umeri grija asigurării bunului mers al treburilor țării, ale agriculturii. În fapt, privatizarea s-a dovedit a fi mare înșelătorie: angajații au fost nevoiți, obligați să cumpere de la stat un patrimoniu imens căreia i s-a distrus obiectul de activitate prin sfâșierea terenului în milioane de parcele și parceluțe, s-au desființat bazele de recepție a cerealelor, s-au distrus unitățile de preluare, desfacere și prelucrarea produselor agricole (legume, fructe).
S-a găsit soluția șubredă a lucrărilor în arendă a terenurilor agricole, dovedită nerentabilă, în condițiile distrugerii infrastructurii, a scăpării de sub control a prețurilor, a evaziunii fiscale, a muncii la negru, a concurenței neloiale. Cum înainte de campania de toamnă, pentru care aveam de arat, discuit și semănat cu grâu 650 ha, utilajele se pregăteau pentru lucrul în câmp, ne-am confruntat cu lipsa cărbunelui de încălzit până la portocaliu a brăzdarelor de plug în vederea ascuțirii lor prin batere la ciocanul pneumatic. Pentru cei neavizați, brăzdarul e cuțitul de la plug care taie brazda în plan orizontal. Cărbunele necesar pentru ascuțirea brăzdarelor era antracitul de la mina Schela din Gorj, având puterea calorică cea mai mare. La închiderea minei respective nu s-a știut ori nu i-a păsat nimănui că agricultura(respectiv mecanizarea) are mare nevoie de acest cărbune, prețios ca ”pâinea caldă”.
După multe căutări și zbateri fără izbândă, cum era firesc și atunci am apelat la conducerea județului sperând în competența și devotamentul domnului prefect Morega. Cunoscând din experiența vastă problemele reale ale economiei, ale producției din județul Gorj, având și doza necesară de patriotism, domnul prefect Morega cu multă răbdare și înaltă responsabilitate a ascultat problema cu care ne confruntăm, a pus mâna pe telefon, a început investigațiile, solicitările, găsind și soluția: a doua zi a trebuit să trimit mașina să aducă huila spălată de Valea Jiului. S-au putut ascuți brăzdarele de la pluguri, s-au realizat, în timpii optimi lucrările de arat, discuit și semănat grâu pe 650 ha teren.
O voință, o vorbă, o faptă bună de la un OM mare, care s-a implicat ca întotdeauna în rezolvarea problemelor ivite, model, exemplu de dăruire și implicare pentru toți cei care și-au ales să conducă lumea, să slujească binele țării, al județului, al localităților, mai ales acum când suspușii sunt supraîncurajați cu lefuri mari, la mulți fără acoperire în muncă. Voi reveni și cu alte exemple(pozitive) de fapte bune.
Virgil Vîlceanu
