Politicienilor le vine bine să facă impresie cu gesturi ieftine, aşa că atunci când trec prin mulţime şi cinstesc cu câţiva lei un amărât pregătit anume de camarila locală ei nu fac decât un exerciţiu de trucaj civic graţie căruia încasează puncte electorale.
Aceste manevre ieftine au dus la retrogradarea clasei politice din divizia „Prestigiu” în divizia „Oroare”; treptat-treptat chiar şi cel mai naiv dintre români înţelege că a fost dus cu preşul şi de prieteni, şi de duşmani. Nu de altceva dar întotdeauna în campanii părerile sunt împărţite şi după ce se consumă energia lor şi se termină alegerile fiecare tabără se destramă. În momentul în care în marile oraşe din ţară pensionarii erau la pichetări în faţa prefecturilor, cei din Motru, de exemplu, erau în faţa televizoarelor, deloc hotărâţi să se organizeze spontan ca să dea măcar impresia că îi susţin pe cei care se expun, precum odinioară luptătorii anticomunişti la Timişoara. Am urmărit discursul preşedintelui Băsescu, discurs prin care aproape că i-a speriat pe toţi cei care au îndrăznit să ridice glasul împotriva sa şi a regimului său. Traian Băsescu nu înţelege că această naţiune ciuruită, care are puterea de a răbda toate supliciile celor care nu o respectă, are şi ea mândria şi, de ce nu, orgoliul ei. Preşedintele ar trebui să afle că tineretul ţării, peregrin prin lume, nu mai are nici o obligaţie faţă de o ţară care timp de 20 de ani nu i-a oferit nimic. Această generaţie a aflat că, deşi într-o oarecare umilinţă legată de încadrarea în noţiunea de imigrant, totuşi în lumea civilizată s-a trăit mai bine. În România s-a vândut totul pe nimic cu largul concurs al clasei politice care şi-a dovedit astfel capacitatea managerială şi nu mai poate face nimic ca să redreseze ţara. Acelaşi preşedinte trebuie să spună că datorită lui şi a orgoliului lui nemăsurat s-a schimbat în 2005 culoarea politică a Puterii, că tot datorită lui nu s-a realizat în 2009 guvernul de uniune naţională ci s-a păstrat în scaun un premier fără valoare al cărui mandat de primar a fost unul de succes, însă norocul nu îl însoţeşte pe om pretutindeni. Încăpăţânarea lui Traian Băsescu de a schimba mersul istoriei şi de a reforma statul în viziune proprie m-a făcut de multe ori să cred că, dacă ar fi fost preşedinte în timpul comunismului, nu am mai fi spus despre Nicolae Ceauşescu că a fost dictator. Aceasta este părerea mea şi aşa simt observând cum un partid întreg desfăşoară o politică prea incisivă pentru civilizaţia românească. Este normal ca aceşti oameni să capete o doză nefirească de cinism atunci când ar trebui să-i atragă atenţia preşedintelui că ţara este formată din oameni cu diverse nevoi şi nu din valuri sau din figurine de ceară. Desigur, dacă violenţele din România se vor exacerba şi se vor transforma în lupte de stradă aceasta nu mai este doar vina puterii, ci şi a opoziţiei care nu şi-a ales foarte bine reprezentanţii şi a făcut concesii oportuniştilor şi oamenilor nesiguri. Ceea ce se întâmplă acum nu îl transformă pe Traian Băsescu într-un salvator, deoarece a aşteptat cinci ani şi jumătate ca să comunice naţiunii că s-a ajuns la fundul sacului. Criza este mai rea decât războiul, dar în criză sunt apreciaţi cei care găsesc soluţii, nu cei care ţin discursuri. Acum îmi explic de ce nu l-a vrut pe Klaus Johannis – neamţul nu ar fi tolerat minciuna pentru o instalare formală cum a făcut-o Boc. Acum înţeleg de ce nu a vrut Stolojan să conducă guvernul lui Băsescu, pentru că acest guvern nu este al României atâta vreme cât miniştrii lui au mai multe pete decât întreaga garnitură de politicieni care s-a perindat la conducerea ţării de la instalarea democraţiei până în prezent. Acest lucru isterizează mulţimile, nu faptul că ar trebui să muncim pe brânci ca să scoatem ţara din ruină. Miniştrii lui Băsescu nu ştiu să organizeze ministerele ci doar clientela iar el, în asemenea condiţii, nu poate decât să trimită poporul la ghilotină, să-i ia şi din puţinii bani pe care îi câştigă în ţară, gândindu-se că mai există înc destule posibilităţi de migraţiune după bani în Europa. Eu nu sunt contestatar şi nici nu cred că românii suferă de această boală, însă dacă într-o familie nevasta nu corespunde sau bărbatul greşeşte se produce inevitabil un divorţ; la fel, ar trebui să divorţăm de actuala putere înainte ca ţara să mai treacă printr-o baie de sânge.
Constantin BUNILĂ
