„Rolul cărbunelui în mixul energetic românesc”, la UCB Târgu-Jiu

555

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, în parteneriat cu Centrul Român al Energiei, va organiza astăzi, de la ora 10.00, conferinţa „Rolul cărbunelui în mixul energetic românesc în perioada 2016-2050”. Locaţia de desfăşurare este sediul Universităţii din Campusul Studenţesc Debarcader.

Conferinţa este prilejuită de aniversarea a 24 de ani de la înfiinţarea Universităţii „Constantin Brâncuşi” şi va avea ca subiecte de dezbatere aspecte legate de resurse energetice, capacităţi de producţie a energiei pe cărbune, politici energetice, piaţa de energie, securitate energetică, eficienţă energetică, desfăşurarea activităţilor în condiţii de conformare la reglementările de mediu.
„Sectorul energetic românesc traversează o perioadă de mari oportunităţi. În prezent, sunt în desfăşurare, pe agenda publică, dezbateri legate de Strategia energetică a României pentru perioada 2016-2030, cu perspectiva anului 2050, de modificare a Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, precum şi aspecte legate de funcţionarea centralelor electrice pe cărbune în condiţiile decarbonării sectorului energetic. Conferinţa îşi doreşte să analizeze rolul cărbunelui în contextul adoptării Acordului de la Paris, la finele anului trecut, pentru combaterea schimbărilor climatice şi încălzirii globale prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în special a emisiilor de CO2. Având în vedere importanţa subiectului, considerăm că aceste probleme ar trebui luate în considerare şi la nivel naţional, pentru viitorul securităţii şi independenţei energetice a României”, au transmis reprezentanţii Compartimentului Informare, Promovare, Comunicare din cadrul UCB Târgu-Jiu.
La dezbatere sunt invitaţi să participe cei mai importanţi actori care activează în domeniul energetic: producători de energie, distribuitori, Ministerul Energiei, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei şi, nu în ultimul rând, reprezentanţi ai mediului academic.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here