Romanescu ciunteşte din fondurile Simpozionului Internaţional de Sculptură

Deoarece la fiecare ediţie anuală a Simpozionului Internaţional de Sculptură de la Târgu-Jiu, municipalitatea pompează bani frumoşi, acum edilul Marcel Romanescu închide robinetul şi anunţă că tabăra va fi organizată în alt mod şi cu fonduri mai puţine. O altă problemă legată de tradiţia acestei tabere se referă şi la sculpturile rezultate, asupra cărora primarul nu le mai poate găsi locaţii datorită numărului acestora. “Doresc să schimbăm modul de organizare al Taberei de sculptură pentru că poţi să o iei şi ca pe o activitate care se poate desfăşura în continuare, dar pe un obiectiv foarte clar. Adică te duci şi scoţi la licitaţie un monument închinat eroilor din Primul Război Mondial. Pentru acel obiectiv, poţi face un concurs de proiecte şi celui care câştigă acel proiect îi poţi aloca o sumă. (…) O putem denumi chiar şi altfel, dar este clar că putem discuta despre un obiectiv. S-ar putea ca obiectivul respectiv să se câştige de către o persoană competentă care să vină cu o echipă. Mi se pare foarte mare bugetul alocat an de an pentru eveniment şi astăzi avem cel puţin 100 de opere realizate în Taberele de Sculptură, care pot fi văzute foarte bine cam pe unde sunt poziționate. Unele dintre ele vor fi amplasate în perioada următoare în zona Insuliţei de pe Jiu. Târgu-Jiul, totuşi, nu are o suprafaţă nelimitată ca să o umplem cu astfel de opere. Valoarea lor e discutabilă. (…) Vorbesc de oameni care ar trebui să vină aici şi care să aibă o anumită expertiză. Eu sunt economist. Pot să mă uit pe cifre, dar nici n-am încercat vreodată să mă dau critic de artă sau vreun mare specialist în acest domeniu. La mine cifrele vorbesc. Când mă gândesc câţi bani a trebuit să folosesc pentru organizarea acestei Tabere de Sculptură am preferat să stau acasă. Am putea folosi pentru acest eveniment oricât, dar să reprezinte cu adevărat ceva. Ca să înşirăm 200-300 de opere în municipiul Târgu- Jiu care nu ştiu câtă relevanţă au… Ar trebui ca la un moment dat instituţiile de cultură din China să-şi desemneze anumiţi reprezentanţi cu un CV impresionant. Să nu ajungem noi să alegem pe cine dorim noi din ţările respective. China este un exemplu, dar la nivel naţional nu mai există o astfel de tabără cu astfel de sume alocate şi ar trebui să fim mai atenţi. (…) În acest an cred că s-au cheltuit cu Tabăra de Sculptură undeva la 4 miliarde de lei vechi”, a concluzionat primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

  1. Domnule Primar , Va solicit sa revedeti si memoriul meu( Inregistrat cu nr.20343/13.05.2015 si cu nr.26453/13.07.2017) in care solicitam autoritatilor locale si judetene amplasarea in municipiul Tg Jiu al unui monument inchinat in memoria fostilor detinuti si persecutati politici catre de regimul comunist !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here