Un studiu recent, efectuat de o companie internațională de recrutare a forței de muncă (Manpower) situează țara noastră pe un rușinos loc trei în lume, în privința lipsei de personal calificat. Și statistica este confirmată și de piața internă a muncii, angajatorii autohtoni confruntându- se cu mari probleme pentru că nu găsesc pentru angajare personal calificat mulți din cei care doresc un loc de muncă nu au competențele profesionale și nici experiența, necesare jobului solicitat. De altfel, în mediul de afaceri se folosește cu tristețe expresia “brandul nostru de țară este munca necalificată și subzistența”, din păcate, o constatare adevărată, după ce forța activă de muncă calificată a luat calea pribegiei în lumea largă, din motivele de acum bine cunoscute.
Mai exact, după dec.’89 de economia României s-a ales praful și pulberea, industria fiind transformată într- un morman de fier vechi, agricultura a devenit și ea o imensă pârloagă,sau e lotizată în mici parcele arabile, unde se practică doar muncile agricole pentru subzistență și ce este mai grav- înstrăinarea pe nimic a terenurilor agricole, suprafața vândută însumând astăzi peste 4 milioane de hectare.Turismul național este pus și el pe butuci, din partea ministerului și instituțiilor de resort manifestându-se o neglijență crasă, mai ales în privința renumitelor noastre stațiuni balneo-climaterice ajunse într-un stadiu avansat de degradare fizică și morală. Practic, nu mai prea avem cu ce ne lăuda, dar nici nu sunt speranțe ca lucrurile să se îndrepte și s-o ia pe calea cea bună.
Dar să revenim la statistici potrivit cărora, bunăoară, cei mai mulți angajatori din România, după cum spuneam, întâmpină mari dificultăți în a găsi personal calificat pentru locurile de muncă disponibile. În special firmele și companiile cu profil productiv din industrie, construcții și agricultură. Pe de o parte, tinerii cu o bună calificare iau drumul străinătății, unde siguranța locului de muncă și mai cu seamă veniturile salariale sunt mult peste oportunitățile și ofertele din țară. Pe de altă parte, învățământul românesc, cu precădere cel cu profil tehnologic, nu oferă pieței muncii prin diversitate absolventi de calitate, dar nici pentru ceea ce se dorește și se simte nevoia. Până și ANOFM organizează cursuri gratuite pentru șomeri și pentru cei interesați a avea un loc de muncă numai că și aici, în dese cazuri, domeniile de pregătire nu se prea potrivesc cu cererea de pe piață. Poate că, treziți la realitate, guvernanții noștri vor acorda atenția și preocuparea cuvenită învățământului dual și profesional, practic abandonat după dec.’89, dovadă că astăzi în România se simte mai mult ca oricând o lipsă de personal calificat, în meseriile de bază pentru economia națională: mecanici, sudori, electricieni, strungari, lăcătuși, instalatori, constructori industriali, tâmplari, dulgheri, zidari ș.a.m.d. S-a întâmplat la fel cu învățământul tehnic mediu și superior și acum iată că avem o mare nevoie de tehnicieni, maiștri și ingineri, în special pentru lucrări în infrastructura, energetică, minerit și în industriile prelucrătoare, căci până acum, atât liceele, cât și facultățile au scos absolvenți pe bandă rulantă, practic fără o meserie. În present, sunt de apreciat măsurile luate de actualul executiv privind posibilele soluții pentru acoperirea pe termen scurt și mediu a deficitului de forță de muncă calificată, stimulând-se calificarea și recalificarea profesională prin sistemul de învățământ, dar și prin cursurile organizate de angajatori. Dar deocamdată tabloul în privința forței de muncă este sumbru, folosindu-se tot mai mult angajați necalificați. Mai mult decât atât și aici, la bursa locurilor de muncă sunt refuzate ofertele de către șomeri sau de alții, care caută un job, nemultumiți fie de grila de salarizare și de condițiile improprii, cazare sau deplasare spre locul de muncă. După cum sunt și cazuri, când persoane apte de muncă și cu posibilități de angajare, preferă să rămână cu ajutorul minim garantat, “tăind frunze la câini”, sau frecventând bodegile, refuzând să muncească. Or, în această direcție autoritățile statului vor trebui să reglementeze urgent această situație, întrucât se pare că unii dintre semenii noștri sunt dezinteresați de muncă, tocmai datorită “statutului” lor de asistați sociali, bișnițari, cerșetori și făptuitori de acte antisociale. Și probabil suntem singura țară, unde lenea se plătește, referindu-ne aici la cei apți să muncească, cărora li se oferă o slujbă, dar se codesc la angajare. Altfel spus, statul român i-a dezobișnuit pe unii să pună osul la treabă, în vreme ce alții lucrează pe salarii derizorii, în schimb sunt cocoșați cu tot felul de taxe și impozite. De unde apare și reversul în sensul că și angajatul își face meseria de mântuială, fiind bântuiți noi, românii, de acel mental păcătos, cu “vezi-ți de treaba ta, că merge și așa”. În fine un adevăr din nefericire trist și anume, România care până în dec.’89 era recunoscută pretutindeni pentru forța sa de muncă de înaltă calificare, a ajuns acum, dincolo de deficitul de personal calificat, și în situația jenantă că și cei cu oarece calificare într-un domeniu sau altul, să aibă o pregătire profesională mediocră, neperformantă. Și aceștia se mulțumesc cu puțin și că au un loc de muncă, după cum o vină mare au formatorii și evaluatorii din sistemul de învățământ, care din motive lesne de priceput, în loc de o finalizare cu bune rezultate în specializarea absolvenților, mai degrabă urmăresc pentru ei partea pecuniară, de câștig (vezi învățământul universitar privat, dar și pe cei de la facultățile de stat cu taxe de școlarizare). Astfel scot, după cum mai spuneam, nu doar absolvenți slab pregătiți, dar și șomeri din start care nu-și găsesc un loc de muncă, de vreme ce obțin o anumită specializare care nu are căutare pe piața muncii (bunăoară, inflație de economiști, juriști, administrație publică etc.). După cum și în agricultură se simte nevoia de specialiști: medici veterinari, ingineri agronomi și zootehniști, dar și de angajați cu studii medii: tehnicieni agricoli, veterinari și silvici. Altfel nu se mai poate, dacă vrem ca România să iese din impas, punând pe picioare o economică performanță, în care să primeze pe cât este posibil capitalul autohton. O situație specială au însă multinaționalele, pentru că acolo se caută pentru angajare personal supercalificat, dar unde desigur și munca oferită este remunerată mult mai bine.Mai ales în domeniul IT și al managerilor de firme și companii unde încă duc lipsă de oameni cu minți și aptitudini deosebite.
Așadar, să sperăm că România își va regăsi drumul spre o economie competitivă pe relația import/export, diminuând prin calitatea produselor românești deficitul comercial, dar pentru acest lucru trebuie rezolvată în timp rezonabil problema esențială-redobândirea statutului de țară cu forță de muncă de înaltă calificare, după cum și îmbunătățirea raportului muncă/remunerație să însemne o stimulare a angajaților, în funcție de performanță și productivitate, iar răsplata activității depuse să devină în scurt timp cel puțin la nivelul mediu de salarizare existent în țările dezvoltate ale UE. Abia atunci vom avea și șansa de a aduce acasă pe mulți românii plecați în străinătate, cu un beneficiu reciproc avantajos, atât pentru aceștia, cât și pentru statul român. Mai ales că și cei reîntorși la matcă vin în țară și cu o altfel de concepție și mentalitate despre muncă, laolaltă cu experiența și competențele lor profesionale. Doar așa vom putea dezvolta o țară, cu o economie viabilă și puternică, asigurând poporului român o siguranță a prezentului și mai ales a viitorului în ciuda vicisitudinilor vremurilor în care trăim. Altfel, niciodată nu vor reuși cu adevărat să transformăm meseria practicată, indiferent de locul de muncă într-o “brățară de aur” și vom ajunge doar o țară de închiriat și mereu slugi la noi acasă. Dar să tragem speranța că până la urmă totul va fi bine, reinventând industrializarea cu fabrici și uzine, platforme industriale, mari asociații și combinate agricole, etc, evident rentabile, unde tot românul să lucreze conform pregătirii și meseriei alese. Și dacă se poate (trebuie să se poată) să nu mai fie nevoit să plece în străinătate. Căci la vremurile astea, care sunt cum sunt, s-a cam umplut țara de coafeze și manichiuriste, de chelneri, ospătari, bucătari, comercianți și vânzători, inspectori de tot felul, ș.a.m.d. Numai că peste tot în lume pe piața muncii se cere astăzi cu totul altceva, iar România trebuie să se alinieze noilor cerințe și comenzi social-economice, bineînțeles dacă se dorește cu adevărat progres, civilizație și un alt standard de viață pentru poporul român.
Vasile Irod
