România are nevoie de două succese după înfrângerea cu Olanda

580

Naţionala de handbal feminin a României a suferit prima înfrângere la Europeanul de handbal, fiind învinsă cu 24-29 de Olanda. Tricolorele vor juca următoarele două meciuri în 11 decembrie, cu Spania (ora 19.00) şi în 12 decembrie, cu Ungaria (19.00). Elevele lui Ambros Martin nu mai au voie să facă paşi greşiţi dacă doresc să intre în careul de aşi al competiţiei.“Şansele la semifinale sunt foarte mari, nu vreau să dezarmărm. Trebuie să vedem ce s-a întâmplat cu Olanda şi să mergem în continuare cu cele pozitive. De mâine (n.r. luni) ne gândim la Spania, apoi urmează Ungaria. Am avut trei zile libere, apoi jucăm două la rând. Nu avem ce face, ţinem capul sus şi luptăm pentru calificarea în semifinale. Dacă reuşeam cumva să fim mai agresive în apărare, cred că altfel arăta rezultatul. Când nu ai apărare, presiunea se mută pe atac. Până acum am câştigat meciurile pe apărare, cea mai mare problemă a fost la noi şi repet: ţinem capul sus. Nu trebuie să dezarmăm”, a declarat Cristina Neagu, liderul naţionalei feminine de handbal. “Olanda are jucătoare bune, e una din favoritele turneului. Nu a mers apărarea, atacul şi cred că e important să jucăm mai bine. Nu ne putem permite să jucăm aşa. E pozitiv că echipa mea a luptat 60 de minute. Repriza secundă a fost cheia, noi nu am început foarte bine, iar Olanda a luat avantaj, cu încredere, şi ne-a lăsat în urmă. E foarte greu să joci aşa, în aceste circumstanţe. Am jucat foarte bine în grupa D, am venit cu 4 puncte, ne pregătim pentru Spania, dar contează recuperarea fetelor, fizic şi mental”, a spus şi tehnicianul Ambros Martin. Echipa României are în palmares o singură medalie continentală, bronz, în 2010, iar la ultima ediţie, în 2016, s-a clasat pe locul 5. Titlul european este deţinut de Norvegia, care a dispus de Olanda în finala din 2016.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here