Pădurea Dumbrava Tismanei nu este numai locul unde atoatestăpânitorul pământului – omul – îşi etalează sălbăticia sa iresponsabilă contra naturii prin reprezentanţii săi din fruntea statelor, care joacă după cum cântă capitalismul distructiv de astăzi ce bântuie mapamondul.
Hrana săracului – ciupercile, doctorul lui –ierburile de leac
„Dumbrava minunată” a Tismanei mai este şi a ţăranului simplu, care păstrează din preistorie obiceiurile locului, cu toate că sunt semne că până şi acestea îi vor fi confiscate curând. Dar de când e lumea se ştie că vara, hrana săracului o reprezintă ciupercile, iar doctorul lui, ierburile de leac. Acestea însă, nu se recoltează oricând, iar cutumele ancestrale ne spun că din toiul verii, de sânziene şi până după Sântămăria Mare, ar fi perioada cea mai potrivită.
Obiceiurile de sânzâiene, la Tismana
Printre obiceiurile „sânzienelor” la Tismana este şi acela de a culege frunze tinere de ruen din Pădurea Dumbrava. La 24 iulie în fiecare an, de la mic la mare, din Vânăta până în Godineşti şi hăt departe peste deal la Seuca Peştişanilor, cetele sânzâienelor cuprind mai toate locurile răcoroase unde creşte această plantă de leac cu puteri tămăduitoare „nemaiîntâlnite”, capabilă să înfrângă „orice boală”. Frunzele proaspăt recoltate de ruen nu se dau cadou, iar ceaiul nu se face decât din trei frunze la o ulcică. De aceea este bine să ţi-l facă vreo babă mai pricepută că altfel dai în alte alea! Şi fierberea are secretul ei, îndulcirea la fel, pentru că e mai amar ca fierea. Iar băutul ehei!, nu seamănă nici cu ţuica tare dată peste cap, nici cu vinul tăinuit o noapte cu prietenii şi nici cu potolitul setei cu bere. Aşa că tot baba îţi va spune ce şi cum!
Secretul ruenului
Mânat de curiozitate, în vreo doi-trei ani am tot căutat să aflu secretul ruenului mergând de sânziene în dumbravă cu aparatul de fotografiat şi camera video. De ce vreo doi-trei ani? Păi în primul an, cu aparatele la gât, au fugit toate fetele şi babele de mine crezând că oi fi vre-un inspector silvic, în al doilea an, am ascuns aparatele, am întrebat cum stă treaba cu ruenul, mi-au spus, dar afurisitele de babe nu mi-au dat un fir: cică e de rău, dacă dai din recoltă ceaiul pierde din puterea lui tămăduitoare. Aşa că după două-trei ore de colindat, am găsit şi eu un amărât de ruen lângă o băltoacă. L-am scos triumfător dar cu mare grijă din pământ şi l-am plantat acasă, aşteptând creşterea la maturitate, înflorirea şi primele seminţe. Acum aveam suficiente indicii pentru a identifica planta. Să vă spun şi domniilor voastre. Ruenul comun, se mai numeşte în alte părţi şi muşcatul dracului datorită rizomului său scurt, o formă ciudată, de parcă ar fi muşcat de vreun rozător. Face parte din familia dipsacaceae, se numeşte în limba latină Knautia arvensis şi este înrudit cu Cephalaria transilvanica (sipica) şi Dipsacus laciniatus (varga ciobanului). Din taxonul superior, ordinul dipsacales mai fac parte familiile înrudite: caprifoliaceae (caprifoiul, călinul, socul) şi valerianaceae (valeriana, odoleanul, fetica). Ceea ce este interesant este că ruenul din Dumbrava Tismanei nu este o specie de ruen comun, ci aduce mai degrabă cu Succisa pratensis, tot din familia dipsacaceae, care are frunzele ceva mai lanceolate, deosebirea de aceasta fiind nu numai frunzele puternic lanceolate dar aspectului lor, ele fiind glabre, fără peri. Dat fiind faptul că aceste familii au numeroase specii (caprifoliaceae peste 800, valerianaceae peste 350) eu nefiind un specialist, ruenul de Tismana, este greu de identificat, mai ales că se pare că e o specie neinclusă în niciun catalog sau determinator de plante.
Puterile tămăduitoare ale ruenului
Aşadar, îi zicem deocamdată Succisa tismanae, adică „ruenul” sau „muşcatul dracului de Tismana” şi să vedem acum care ar fi puterile tămăduitoare ale celorlalţi doi „muşcaţi”. Muşcatul dracului – Knautia arvensis – creşte la marginea pădurilor umbroase, este o veche plantă medicinală, ale cărei frunze şi rădăcini se foloseau pe vremuri în afecţiunile dermatologice, precum eczemele sau contuziile. Planta se mai foloseşte împotriva tusei sau inflamaţiilor faringiene. În prezent, planta este utilizată exclusiv la prepararea medicamentelor homeopatice! Muşcatul dracului – Succisa pratensis – numită şi ruen, călugărişoară, şopârliţă, floarea văduvelor, se foloseşte tot pentru tratarea afecţiunilor respiratorii, inflamaţiile mucoaselor, eczemelor, abceselor, dar şi ca laxativ sau vermifug. Şi el se foloseşte tot exclusiv în tratamente homeopatice, datorită efectelor secundare. În concluzie, este justificată în popor prudenţa folosirii acestor specii de plante şi este destul de probabil că excesul a dus la cazuri grave de intoxicare. Astăzi, este deci nejustificată perpetuarea acestui obicei de tămăduire, având în vedere că medicina a avansat, iar farmaciile dispun astăzi de medicamente mult mai eficace în bolile pentru care se foloseşte ceaiul de ruen. Dacă adăugăm şi faptul că această specie din Dumbrava Tismanei se pare că este un unicat, o specie rară pe cale de dispariţie – datorită acestui obicei de sânziene – recomand folosirea ei cu multă prudenţă şi îndemn specialiştii în flora României să ducă mai departe cercetările mele.
Prof. Nicolae N. Tomoniu
