S-a răsturnat cu mașina într-un șanț: Șoferul, beat criță

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Baia de Fier, s-a ales, ieri, cu dosar penal, după ce s-a răsturnat cu autoturismul Volkswagen Polo în șanț. ”În timp ce conducea un autoturism pe raza localității Bumbești Pițic, acesta a pierdut controlul asupra direcției și a intrat cu autoturismul în șanț. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,90 mg / litru alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. (L.F.)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here