S-a spânzurat acasă la mama primarului Filip

765

Veste șocantă, ieri, pentru primarul din Rovinari, Dorin Filip, dar și pentru fiul acestuia, Robert, vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, după ce o tragedie s-a produs acasă la mama edilului. Un bărbat de 47 de ani, care muncea în gospodăria pe care primarul o are împreună cu mama sa la Botorogi, în apropiere de Târgu-Jiu, a fost găsit spânzurat, nimeni neexplicându-și gestul acestuia. Ion Calotă era decedat în momentul în care a fost făcută macabra descoperire, el stând în casa bătrânească a mamei primarului, atunci când avea de lucru în gospodăria edilului. Polițiștii au deschis o anchetă, iar trupul neînsuflețit al bărbatului a fost ridicat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei.
medicina legalaPolițiștii au deschis și ei o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs decesul, primarul din Rovinari spunând că nu s-a gândit niciodată că bărbatul va sfârși în acest mod. “Am zis să îl ajut pentru că era singur și nu avea pe nimeni, de aceea am acceptat să stea la mama acasă. Din păcate mai avea probleme cu băutura și cred că și acum era într-o situație din aceasta, care, cred eu, i-a dat o stare de depresie. El nu a mai fost văzut de marți de la prânz, iar atunci inclusiv eu l-am căutat pentru a vedea pe unde este, dar nu l-am descoperit. Acum (n.r. – ieri) l-a descoperit un vecin cu care discutasem despre el și așa am aflat că s-a spânzurat. Am anunțat Poliția și, vă dați seama, că neavând pe nimeni, o să mă ocup de înmormântarea lui, că așa mi se pare firește”, a menționat Dorin Filip.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here