S-au desemnat câștigătorii Festivalului Tudor Arghezi

1069

Duminică dimineața, în cadrul Festivalului Internaţional “Tudor Arghezi” ediţia a XXXVII-a, a avut loc Gala Laureaţilor Festivalului şi acordarea titlurilor de cetăţeni de onoare ai oraşului Târgu Cărbuneşti de către primarul Dănuţ Birău. Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj a fost cel care a înmânat premiile şi diplomele câştigătorilor ediţiei din acest an.

Titlul de Cetățean de Onoare al orașului, acordat de Primăria Târgu-Cărbunești, a fost atribuit Nataliei Azarova (Rusia), lui Sylvestre Clancier (Franța), scriitori străini, precum și scriitorilor români: Răzvan Voncu (critică literară) și Vasile Dan (poezie).

Palmares Festival Internaţional de literatură “Tudor Arghezi”, 2017
La ediția cu numărul 37 a Festivalului Internaţional “Tudor Arghezi”, Premiul Opera Omnia pentru scriitori români, acordat de Uniunea Scriitorilor din România și titlul de Cetățean de Onoare al orașului, acordat de Primăria Târgu-Cărbunești a fost atribuit scriitorilor: Răzvan Voncu (critică literară) și Vasile Dan (poezie); Premiul Opera Omnia pentru scriitori străini, acordat Consiliul Județean prin CJCPCT Gorj și titlul de Cetățean de Onoare al orașului, acordat de Primăria Tg-Cărbunești a fost atribuit Nataliei Azarova (Rusia) și lui Sylvestre Clancier (Franța); Premiul Opera Omnia pentru scriitori de origine gorjenească, acordat de Liga Culturală ,,Fiii Gorjului” București, i-a fost atribuit lui Spiridon Popescu, Târgu-Jiu. S-au dat șase premii pentru promovarea operei argheziene, acordate de CJCPCT Gorj. Aceștia au fost atribuite lui: Beatrice Bernath (Israel), Evgheni Nedev (Bulgaria), Zoran Pesici (Serbia), Ioana Heidel (Germania), Maria Pilchin (Moldova), Vasile Bâcu(Ucraina); 1 premiu similar, în valoare de 1500 lei, a fost acordat de Primăria Târgu-Cărbunești și atribuit scriitoarei Hanane Aad (Liban/ Austria); Premiul Opera Prima, pentru volumul de debut ”Parisul nu crede în lacrimi”, Ed. Junimea, 2016, a fost acordat de CJCPCT Gorj și atribuit Cristinei Hermeziu din Iași.
Premiul secțiunea Cuvinte potrivite/ volum în manuscris/, acordat de CJCPCT Gorj, a fost atribuit scriitoarei Mihalca Laura din București; Premiul I secțiunea Bilete de papagal/ grupaj poezii, acordat de CJCPCT Gorj, a fost atribuit Andrei Mihăilescu din Suceava; Premiul al II-lea la aceeași secțiune, acordat de Biblioteca Județeană, a fost atribuit lui Andreea Petrovici, Suceava; Premiul al III-lea, aceeași secțiune, acordat de C.C. Tudor Arghezi Târgu-Cărbunești, a fost atribuit lui Petcu Bogdan Alexandru din Iași; Mențiune, aceeași secțiune, acordat de CJCPCT Gorj, a fost atribuit Ottiliei Ardeleanu din Năvodari. Premiul pentru arghezologie, acordat de CJCPCT Gorj, a fost atribuit scriitorilor Ștefan Gencărău și Vasile Man, pentru volumul ”Tudor Arghezi – din duhul pământului”, editura Universite de la Sorbonne Nouvelle, Paris. Premiul revistei ”Portal Maiastra” a fost acordat Danielei Toma, București. Premiul revistei Porto Franco a fost acordat scriitoarei Voicu Steliana Cristina din Ploiesti, iar premiul revistei Argeș, lui Petruț Cămui, București. În cadrul secțiunii ”Moștenirea Arghezi” (eseu), dedicată elevilor de liceu, s-au acordat următoarele premii oferite de Primăria Târgu-Cărbunești: Andreea-Elena Nicolaescu; Melinda-Maria Tebec și Elena-Iustina Crețu. Potrivit directorului Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Gorj ediţia din acest an este cea de-a X-a de când festivalul a devenit internaţional.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here