S-au înmulţit cazurile de viroze respiratorii

650

Pe măsură ce ne apropiem de iarnă, numărul gorjenilor diagnosticaţi cu viroze şi pneumonii creşte. Tot mai multe persoane din judeţul nostru ajung la medic cu simptome de viroză sau pneumonie. În ultima săptămână, potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică Gorj, au fost înregistrate 1.582 cazuri de viroză şi 704 de pneumonie, în săptămâna anterioară statisticile indicând 1.353 de cetăţeni diagnosticaţi cu viroze şi 744 cu pneumonie.

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a început centralizarea virozelor și pneumoniilor. Astfel, în ultima săptămână, la nivelul judeţului nostru s-au înregistrat 1.582 de cazuri de viroze şi 704 persoane au fost diagnosticate cu pneumonie. „S-a înregistrat o creştere a numărului persoanelor diagnosticate cu viroze şi pneumonie, ajungând în total la 2.286, din care 1.582 cazuri de viroze şi 704 de pneumonie”, a declarat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj. Cele mai numeroase cazuri sunt în rândul copiilor și vârstnicilor, aceștia fiind categorii cu un risc mai mare de îmbolnăvire.

Sfaturile medicilor pentru evitarea îmbolnăvirii
Pentru a evita îmbolnăvirea, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj fac precizarea că oamenii ar trebui să-şi ia o serie de măsuri, printre care cele de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă. De asemenea, este recomandat să se evite zonele aglomerate şi expunerea prelungită la frig. În cazul în care este necesară deplasarea în spaţii deschise, este indicat să se folosească mijloacele de protecţie adecvate. Vârstnicii şi, în mod deosebit, cardiacii, să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here