S-au stabilit comisiile pentru concursul de ocupare a postului de șef la Serviciul Anatomie Patologică

1010

Consilierii județeni au aprobat unele măsuri în vederea organizării și desfășurării examenului de ocupare a funcției de conducere vacante de şef de serviciu la Serviciul Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Astfel, în cadrul ședinței din data de 30 septembrie, au fost aprobate comisiile pentru probele de concurs la examenul în vederea ocupării funcției de conducere vacante de șef de serviciu la Serviciul Anatomie Patologică din cadrul unității sanitare publice – Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

În urma voturilor consilierilor județeni, s-a aprobat componența Comisiei de examinare pentru proba interviu – susținerea proiectului de management la examenul organizat în vederea ocupării funcției de conducere vacante de șef de serviciu la Serviciul Anatomie Patologică din cadrul unității sanitare publice – Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, alcătuită din membrii Comitetului director, astfel: 1. Lector univ. dr. Tătaru Tiberiu – manager; 2. Dr. Davidescu Marilena – director medical; 3.Ec. Capotă Gigel Gheorghe – director financiar – contabil; 4.As. Stoicoiu Voichița – director de îngrijiri.
De asemenea, s-a aprobat componența Comisiei de examinare pentru proba scrisă, clinică sau practică la examenul organizat în vederea ocupării funcției de conducere vacante de șef de serviciu la Serviciul Anatomie Patologică din cadrul unității sanitare publice – Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, după cum urmează: 1.Dr. Davidescu Marilena, director medical, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu – preşedinte comisie; 2.Dr. Cheznoiu Florentina, medic primar, specialitatea anatomie-patologică, la Serviciul Anatomie Patologică din cadrul unității sanitare publice – Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu – membru comisie; 3. Dr. Fota Georgiana-Luminița, medic specialist, din cadrul unității sanitare publice – Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu – membru comisie; 4. Dr. Stănculescu Diana-Eugenia, medic primar, specialitatea anatomie-patologică, desemnat de Colegiul Medicilor Gorj – membru comisie; precum și un reprezentant al Consiliului Județean.
Secretar al comisiei este dr. Grigorian Maria Magdalena, medic primar, specialitatea laborator clinic, la Laboratorul de Analize Medicale din cadrul unității sanitare publice – Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.
În urma publicării anunțului, în perioada stabilită pentru depunerea dosarelor pentru participarea la concurs în vederea ocupării funcției de șef Serviciu Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, a fost depus un singur dosar, aparținând medicului Camelia Firoiu.
Minodora Sucea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here