Să faci ce zice popa din Seuca, nu ce face el – Faptele cu iz penal, pe mâna Poliţiei!

440

DSCN0869Situaţia generată de miş-maşurile preotului parohiei Hobiţa-Seuca, Marian Paraschiv, continuă să dea bătăi de cap. Ieri, la Biserica din Seuca au descins poliţiştii. Ca un făcut, deşi controalele Protoieriei II Gorj, al Mitropoliei Olteniei şi al Poliţiei ar fi normal să se facă inopinat, de existenţa lor ştie tot satul cu o zi mai devreme.

Ceea ce ridică mari semne de întrebare în privinţa seriozităţii lor.

Vizita Preoţilor Răului

De regulă, cine se aseamănă se adună. Este şi cazul preoţilor Marian Paraschiv şi Ion Grindeanu. Al doilea funcţionează ca preot paroh la Brădiceni şi nu este cu nimic mai curat ca primul. Aşa, de pildă, părintele Ion Grindeanu este divorţat şi, după legile popeşti, n-ar avea dreptul să slujească în altar. Tot despre domnia sa se mai spun nişte nereguli şi finanţatorii recunosc că e lacom la bani. Prof.univ.dr. Constantin Mircoiu i-a dat 300 de milioane de lei să refacă pictura Bisericii Drăgoieşti, iar chestorul(r) Constantin Codiţă, ambii originari din Brădiceni, vreo 60 de milioane lei, cu vreo trei ani în urmă. Pictura bisericii este la fel, omul doar a vopsit în bleu-ciel cei patru stâlpi din faţa Casei Domnului şi de restul şi-a luat, la acea vreme, o DACIA Logan.

DSCN0860Ei bine, la Biserica din Seuca, prin anul 2008, Dan Ilie Morega a dăruit 14 scaune tapiţate. Se pare că unul i-a fost drag soţiei preotului Marian Paraschiv, încadrată şi ea ca femeie de serviciu la biserica vacă de muls. Scaunul fusese dus la Hobiţa, la reşedinţa preotului. Reclamaţiile sunt mai demult. Mai întâi la Primăria Peştişani, care nu s-a băgat. Cert este că, pe 30 septembrie 2010, urma să vină în control Protopopul Cosmin Bălan, de la Protoieria II Gorj. Cu o zi înainte, cei doi amici – Părintele Marian Paraschiv şi Părintele Ion Grindeanu – au sosit spre a aduce înapoi scaunul dat de politicianul Dan Ilie Morega.

Unde-s cele 12 icoane dispărute?

DSCN0863Petiţiile localnicilor, şi în special cea a col(r) Gheorghe D. Brânzan, vorbesc despre sustragerea a 12 icoane de mare valoare din biserică. Pe 29 august, la „Casa Brâncuşi”, din Peştişani, epitropul Ion Brânzan spunea că i-a auzit pe cheflii preoţi că icoanele ar fi fost date la un pictor restaurator şi ar fi ajuns la o şcoală din Târgu Jiu. Cum încurcate sunt căile Domnului, acum nici epitropul nu mai recunoaşte ce-a zis mai demult.

Dar, pensionarul Nelu Epitropu nu mai recunoaşte chiar nimic. Nici măcar cum îl cheamă, pe motiv că nu vrea să-i apară numele la ziar. Cert este că nici nu era prea greu ca respectivele icoane vechi să fie înlocuite cu altele, mai noi, şi de doi lei!

Dreptate? Pe lumea ailaltă!

Nu ştie nimeni nimic. Mitropolia Olteniei, reprezentată de Părintele Inspector Adrian Ivan, cel care m-a dat afară din Biserica Seuca, preotul Cosmin Nistorescu şi Protopopul Cosmin Bălan susţineau că vor asculta plângerile, vor lua dosarul pus la dispoziţia lor de Col(r) Gheorghe D. Brânzan le vor analiza la Craiova, unde-i sediul Mitropoliei Oltenia şi apoi vor comunica rezultatul anchetei intreprinse de cei trei corifei. În privinţa corectitudinii avem dubii. Mai ales că părintele Marian Paraschiv, prea cuviosul acuzat de multe afaceri necurate, are mulţi colegi printre angajaţii Mitropoliei. Iar discreţia anchetatorilor care-au trecut întâi pe la preot, în Hobiţa, apoi au mimat ascultarea enoriaşilor aduşi pe sprânceană de către preot să-l laude. Iar cum pe Consilierii Locali – Constantin Fuiorea şi Tică- Constantin Diaconescu, locuitor al Seucii – i-a dat afară de la discuţii, ca şi pe ziarişti, avem mari dubii că Mitropolia Olteniei va face dreptate.

Dreptate? Poate, pe lumea ailaltă, vorba unui enoriaş.

Concluzia aceasta o trage oricine. Dacă se mai credea că Protoieria II Gorj, Protopop Părintele Cosmin Bălan, şi Mitropolia Olteniei nu au ştire de faptele prea cuviosului părinte Marian Paraschiv, cel puţin acum lucrurile sunt clare. Se ştie, dar există interse să nu se intervină.

De ce? Parcă la Bucureşti este altfel? Îmi zicea, cu năduf, un localnic. Nici acolo nu se ia nicio măsură!

Omul e parşiv. Săucanii la fel!

Dacă astă vară şi la începutul toamnei, existau mulţi nemulţumiţi de activitatea preotului din Hobiţa şi Seuca, acum, situaţia s-a schimbat.

Oamenii nu mai vorbesc, se codesc. Ori mârâie pe la colţuri, pe uliţe şi nu mai vin la proteste ca altădată. Majoritatea a devenit tăcută, ba chiar mută. Fie că sunt parşivi, ori o mare parte dintre ei au fost cumpăraţi. Greu de spus!

Chitanţiere inexistente, chitanţiere false!

Ani de zile, preotul Marian Paraschiv lucrase fără chitanţiere şi cu taxe după bunul lui plac. De ajunsese să coste 7 milioane de lei vechi înmormântarea. La Hobiţa, n-a plecat cu mortul Dogaru până nu s-a împrumutat văduva de al şaptelea milion pe care nu-l mai avea. Îi murise şi copilul cu trei săptămâni înainte şi era săracă lipită pământului.

La Seuca, lui C.B. i-a murit bunica pe 2 iulie şi a cerut chitanţă. Luat la mişto şi l-a întrebări: „Da pentru ce-ţi trebuie chitanţă?”, apoi Marian hapsânul, neavând loc de-ntors în faţa unui lucrător al Poliţiei, l-a chemat la Târgu-Jiu şi i-a dat. Cu numărul 00501. Pentru 500 de lei, iar pentru suta de mii puşi în prosop, sau pentru milionul dat preotului Ion Grindeanu nu s-a dat chitanţă. Peste două-trei luni, tânărului poliţist C.B. i-a murit şi bunicul, fostul paznic de vânătoare. Ei bine, în urma insistenţelor acestuia, i s-a dat chitanţa cu numărul 00469! Ceea ce însemnă că se lucrează cu chitanţe duble!

Vor Mitropolia Olteniei şi Poliţia să facă dreptate? S-o dovedească!

Mimarea legalităţii

Vreo trei-patru ani, preotul Marian Paraschiv s-a descurcat fără Consiliu parohial. Singur făcea referatele, singur îi semna pe inexistenţii consilieri în fals şi raporta la Protoieria II Gorj ce voiau muşchii lui.

Nici acum situaţia nu-i cu mult mai legală. Cei trei consilieri parohiali nu locuiesc la Seuca! Vasile N. Diaconescu stă la Motru, unde are domiciliul, Simion Blendea la Bucureşti, iar Ion Gh. Brânzan la Târgu Jiu.

Iar pentru capul preotului descurcăreţ miş-maşurile rămân intacte. Trai nineacă!

I-a îmbârligat oare şi pe cei de la Mitropolie ori sunt mână-n mână? Aceasta-i întrebarea! Poliţia ar putea limpezi apele murdare şi extrem de tulburi!

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here