Ziua Înălţării Domnului la cer este pentru noi, românii, şi ziua cinstirii eroilor neamului.
Luminaţi de această credinţă, am mers cu elevii mei de clasa I A de la Liceul cu Program Sportiv acasă la veteranul de război, Alexandru Ţundrea, ajuns la venerabila vârstă de 105 ani.
Mărturisesc că pentru mine, personal, era o dublă emoţie: pe de o parte, ne întâlneam cu un erou care a participat la marile evenimente ale istoriei noastre, iar pe de altă parte, îmi revedeam, după zeci de ani, fostul profesor de limba franceză de la Şcoala Generală Teleşti.
Drumul până la casa celui mai vârstnic gorjean ni s-a părut destul de lung, deşi este la câţiva paşi de şcoala noastră, dar micuţii mei fuseseră vrăjiţi de povestea eroului şi erau nerăbdători să-l cunoască.
Când am deschis poarta casei, domnul general (în rezervă) ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe chip de pe scaunul său aşezat sub bolta de viţă-de-vie. De îndată ce „boboceii”mei de clasa I l-au înconjurat, străduindu-se să ajungă fiecare dintre ei cât mai aproape de erou, dumnealui a început să le istorisească, pe înţelesul lor, momentele grele prin care a trecut în timpul războiului. Deşi glasul îi era uşor stins, în liniştea deplină ce domnea în jurul nostru, copiii îi sorbeau fiecare cuvânt. Simţeam cum prin mintea lor se derulau scene de luptă, în timp ce privirile rămâneau aţintite pe chipul brăzdat de trecerea timpului. Sufletele lor vibrau de emoţie, în timp ce pălmuţele lor căutau să le atingă pe cele ale veteranului de război.
La despărţire, când mânuţele micilor şcolari fluturau în aer, am observat cum în colţul ochilor marelui erou au înflorit lacrimi de bucurie. Se bucura că nu l-am uitat şi nu-l vom uita niciodată.
Sunt convinsă că am reuşit să aprind în sufletele elevilor mei candela recunoştinţei faţă de eroii neamului, pentru că ei, eroii, sunt memoria vie a istoriei noastre.
Prof. înv. primar, Popescu Elena, LPS, Tg.Jiu
