Salariaţii de la Finanţe au protestat în faţa sediului

540

Zeci de angajaţi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj au protestat luni, încă de la prima oră a programului de lucru, în faţa sediului instituţiei din Târgu-Jiu. Programul de lucru cu publicul a fost sistat, nu s-au făcut încasări ori alte operaţiuni, acţiunea de protest fiind una spontană. ”Este un protest spontan, la care participă majoritatea salariaţilor AJFP Gorj. Revendicările sunt legate de legea salarizării. A venit şi domnul prefect şi a stat de vorbă cu reprezentanţii sindicatelor”, a declarat şeful AJFP Gorj, Marin Ciumag. În prezent, AJFP Gorj numără 350 de salariaţi. Acţiuni similare de protest au fost organizate şi de către colegii finanţiştilor din alte judeţe. ”Nemulţumirile sindicatelor sunt legate de legea salarizării. Am avut deja discuţii cu liderii de sindicat. Le-am ascultat revendicările. Am depus la Guvern propunerile de modificare a legii, în sensul eliminării discrepanţelor şi al menţinerii sporului de 15%. În mod onest şi deschis suntem în dialog permanent cu aceştia. Le solicit şi pe această cale, să îşi reia lucru şi îi asigur că în calitatea mea de preşedinte voi face demersurile necesare pentru ca nemulţumirile lor să fie auzite şi să găsim soluţii în vederea bunei funcţionări a activităţii instituţiei”, a spus preşedintele ANAF, Bogdan Stan. Angajaţii sunt nemulţumiţi deoarece, prin proiectul legii salarizării, chenzimele ar urma să le fie diminuate cu un procent între 10 şi 35%.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here