Anghinarea sau anghinar ( cynara scolymus – fam. compositae ), specia vivacee, originară din sudul Spaniei, se găseşte la noi în ţară numai în cultură. În primul an dă naştere la o rozetă de frunze bazilare, iar în al doilea an la o tulpină viguroasă, ramificată la partea superioară, înaltă până la 2 m şi acoperită cu numeroşi peri, albi cenuşii.
Frunzele sunt mari, de obicei spinoase, adânc divizate, de culoare verde şi albicioase pe partea superioară iar pe partea inferioară alb cenuşii. Florile de culoare roşie – violacee sunt dispuse în vârful fiecărei ramuri în capitule mari, acoperite de solzi groşi şi cărnoşi. Anghinarea înfloreşte în lunile iulie şi august.
În scopuri farmaceutice se folosesc numai frunzele, recoltate când sunt complet dezvoltate, fără a fi însă îmbătrânite şi sunt uscate imediat. Ca principii active: cinarina, acid clorogenic, derivaţi flavonici (cinarozida şi scolimozida) şi un principiu amar (cinaropicrina).
Frunzele de anghinare măresc secreţia biliară şi diureza şi scad conţinutul sângelui în colesterol stimulând metabolismul colesterolitic un ficat. Ele au şi acţiune antidiabetică.
Dintre proprietăţi mai putem menţiona: foarte digerabilă, mai ales consumată crudă, energetic şi constructor, tonic hepatic, depurativ sanguin, tonicardiac, antitoxic, diuretic (favorizează eliminarea ureei, a colesterolului excesiv şi a acidului uric), împiedică secreţia lactată.
Această plantă este indicată în astenie, surmenaj, creştere, insuficienţă hepatică, reumatism, gută, artritism, intoxicaţii şi infecţii intestinale.
Este un excelent drenor al ficatului şi al veziculei biliare.
Anghinarea se foloseste sub formă de infuzie 0,5-1%,ca diuretic şi coleretic în toate formele de insuficienţă hepato şi cardio-renală, în nefrite cronice şi acute. Se prepară astfel: se ia o lingură de frunze şi se introduce într-un vas cu 500 ml apă clocotită şi se lasă în repaus 20-30 minute, iar după filtrare se bea o parte dimineaţa pe stomacul gol iar restul în cursul zilei cu o jumătate de oră înaintea meselor principale.
Anghinariile tinere, consumate crude, sunt indicate în diareele cornice. Rădăcina anghinariei este diuretică (decoctul în vin alb) şi se recomandă contra reumatismelor, a gutei, a litiazei, a hidropiziei şi a icterului.
Principalii constituenţi cunoscuţi ai anghinariei: protide; lipide; zaharuri; apă; mangan; fosfor; fier; vitamina A; 120g vitamina B2; de vitamina C la 100 de g; 100 de grame de anghinare dau 50-75 calorii.
Contraindicaţii:
Anghinarea nu este recomandată dacă suferi de:
Litiază biliară şi de colopatie de fermentaţie (boală a intestinului);
Alergie la plante din aceeaşi familie: asteracee (ciulin, păpădie, floarea-soarelui).
De asemenea, anghinarea nu este recomandată femeilor care alăptează deoarece floarea (partea comestibilă a plantei) conţine o enzimă ce împiedică secreţia de lapte.
Cristina RĂSCOL
