Au început protestele sindicaliştilor din sănătate

524

Sute de membri ai Federaţiei SANITAS au început să protesteze pentru a cere mărirea salariilor personalului din sistemul sanitar. Săptămâna viitoare vor fi prezenţi la pichetările din Capitală şi reprezentanţii judeţului nostru.

Pe data de 18 septembrie au fost declanşate mişcările sindicale pe care SANITAS le-a anunţat la începutul lunii. Cei aproape două sute de participanţi la protest şi-au manifestat adeziunea la îmbunătăţirea statutului social al personalului din sistemul sanitar, respectiv poziţia socială şi imaginea acestora în societate, nivelul veniturilor, respectul societăţii, relaţia cu angajatorul sau cu autorităţile publice. Reprezentanţii judeţului nostru vor participa la pichetarea din data de 26 septembrie. „Programul de mişcări sindicale anunţat de SANITAS se materializează în pichetarea Ministerului Sănătăţii în perioada 18-28 septembrie. Gorjul va fi prezent în data de 26 septembrie şi vor merge de la noi 20 de oameni. Noi suntem nemulţumiţi de multe aspecte, începând cu programul pe care îl prezintă prin ţară ministrul. Ne dorim ca spitalele să rămână unităţi publice, iar Sănătatea să beneficieze de 6% din PIB”, a confirmat Valentin Popa, preşedintele Sindicatului SANITAS Gorj.

Revendicările sindicaliştilor
Membrii SANITAS cer alocarea a 6% din P.I.B. pentru Sănătate.
De asemenea, ei solicită asigurarea finanţării sistemului sanitar pentru trimestrul IV al anului în curs şi acordarea integrală a drepturilor salariale, dar şi menţinerea sistemului actual de organizare a spitalelor, în vederea asigurării unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, în regim public. Alte revendicări ale reprezentanţilor SANITAS sunt: creşterea veniturilor salariale pentru toate categoriile de personal sanitar, începând cu 1 ianuarie 2014; respectarea normativelor de personal şi elaborarea regulamentelor de sporuri; aplicarea principiilor şi coeficienţilor de ierarhizare privind clasele de salarizare conform Legii nr. 284/2010; negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul Sectorului Sănătate; negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul Sectorului Asistenţă Socială; elaborarea şi promovarea unei legi a salarizării specifice în asistenţa socială, pornind de la principiile şi coeficienţii Legii nr. 284/2010, care să asigure creşterea salariilor în sector începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here