CJAS Gorj a eliberat peste 1200 de carduri europene de sănătate

704

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a eliberat 1.281 carduri europene de sănătate. 173 de solicitări au venit pe e-mail-ul instituţiei. Dat fiind faptul că se apropie vacanţa de vară, reprezentanţii CJAS se aşteaptă să crească numărul cererilor pentru eliberarea de carduri europene.

Cardul european reprezintă documentul care conferă titularului asigurat dreptul la prestaţii medicale necesare în cadrul unei şederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene. Acesta se eliberează asiguratului gorjean de către CJAS Gorj, în urma unei solicitări depuse la sediul instituţiei sau prin e-mail.
Peste 1200 de persoane din judeţul nostru au solicitat eliberarea unui astfel de card, de la începutul anului până la această dată. „1281 carduri de sănătate am eliberat de la 1 ianuarie până în prezent, dintre care 173 de solicitări au venit prin mail. Anul trecut, la aceeași dată, aveam eliberate 1249 de carduri europene”, a confirmat Daniel Șurlea, preşedintele CJAS Gorj.
Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate se aşteaptă la o creştere a numărului de solicitări pentru eliberarea cardurilor europene de sănătate.

Valabile şase luni
Eliberarea cardului european se face la cererea persoanei asigurate. Acesta poate fi folosit numai pe teritoriul statelor membre UE/SEE. Pentru a obţine acest document, persoanele asigurate trebuie să facă o solicitare în acest sens către Casa de Asigurări Sociale de Sănătate de care aparţin. Cardurile au o valabilitate de 6 luni de la data emiterii şi acoperă acordarea îngrijirilor medicale de imediată necesitate. Cardul european nu acoperă situaţia în care o persoană pleacă într-un alt stat membru al UE/SEE pentru a beneficia de tratament medical.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here