Combinaţia perfectă: oţet de mere şi miere

1528
otet de mereOţetul de mere este mai degrabă cunoscut ca un panaceu în tradiţia populară. Prin combinaţia oţetului de mere si miere de albine, obţinem un adevărat cocteil de sănătate. Oţetul de mere şi miere de albine asigură menţinerea stării generale de sănătate, fiind considerat atât de către specialişti, cât şi de către consumatori un “elixir de viaţă lungă”.

Cel care a adus celebritate oţetului de mere şi miere a fost D.C. Jarvis, un medic de ţară din statul american Vermont. Observând deosebita longevitate a oamenilor din respectiva comunitate locală, el a căutat să afle cărui fapt i se datora aceasta. Concluzia a fost că vitalitatea fermierilor din zonă era urmarea unei alimentaţii care conţinea puţină carne şi ouă dar multe legume şi fructe, la care se adaugă consumul regulat de miere şi oţet de mere – ei obişnuiau să bea zilnic cel puţin un pahar cu apă în care adăugau câte 2 linguriţe de oţet de mere şi 2 linguriţe de miere. Oţetul de mere cu miere se prepară astfel: se obţine mai întâi sucul de mere (de preferinţă din mere pădureţe) cu ajutorul storcătorului electric sau prin presare. Merele se pot da pe răzătoare, după care se storc. Sucul se pune, apoi, la fermentat, în borcane deschise, adăugându-se 15 la sută miere de albine şi 1 la sută drojdie de bere. Se lasă până când se oţeţeşte, timp de 3 sau 4 săptămâni. Se păstrează în sticle de culoare închisă, bine astupate, la loc răcoros şi întunecat. Unul din primele avantaje ale curei cu oţet de mere şi miere este că are capacitatea de a reface rapid rezervă de minerale a corpului nostru. Acest oţet conţine, de fapt, toate elementele conţinute în măr şi în mierea de albine. Acţiunea terapeutică a oţetului de mere cu miere include efecte calmante, antitoxice, diuretice, antiseptice intestinale şi renale. Specialiştii îl recomandă în intoxicaţii, indigestie, litiază renală oxalică şi fosfatică, pielite, cistite, nevroze, migrene, oboseală cronică, dureri musculare, insuficienţă tiroidiană, obezitate, nevralgii, sterilitate, precum şi în cazul intoxicaţiilor cu alcool şi tutun. Dar principalul avantaj oferit de acest oţet este că poate contribui decisiv la păstrarea unui bun echilibru acido-bazic al organismului uman, echilibru stricat de mulţi factori care sunt imposibil de evitat, printre care toxinele şi stresul. Remediul se administrează în doze de 1-2 linguri pe zi, dimineaţa, diluat în circa 100 ml de ceai medicinal sau apă. Se bea cu înghiţituri rare. Durata unei cure este de 1-2 luni. Tratamentul poate fi reluat după o întrerupere de circa o lună. Cercetările medicale arată că substanţele nutritive din oţet şi miere îmbunătăţesc activitatea celulelor albe din sânge, ajutându-le să prevină bolile prin distrugerea viruşilor şi bacteriilor. Există unele cercetări care au scos în evidenţă faptul că oţetul de mere şi miere poate contribui chiar şi la oprirea evoluţiei cancerului. Cu toate că are atâtea efecte benefice, cura cu oţet de mere are şi contraindicaţii, de care trebuie să se ţină seama neapărat. Astfel, specialiştii spun despre curele cu oţet că nu se fac în caz de litiază renală urică, gută, aciditate gastrică, gastrita hiperacidă, ulcer gastro-duodenal, febră musculară, hipotensiune arterială, hipertiroidie şi insuficienţă corticosuprarenală.

Cristina RĂSCOL

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here