Două zile caniculare, Medicii recomandă măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor

702

Pentru perioada 10-11 iulie, meteorologii au emis o informare potrivit căreia vremea călduroasă va persista în toată ţara. Pentru a nu întâmpina probleme de sănătate în această perioadă, specialiştii ne sfătuiesc să ne luăm o serie de măsuri anti-caniculă.

Valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în accentuare în vestul și local în sudul și centrul țării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor. Marți, valorile termice diurne vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade, izolat mai ridicate, în jurul a 38 de grade în Banat și vestul Olteniei.
În cursul zilei de miercuri, disconfortul termic se va menține ridicat în regiunile sudice și sud-estice, în timp ce în restul teritoriului se vor semnala frecvent manifestări specifice instabilității atmosferice. Pentru a face faţă perioadei caniculare, specialiştii în sănătate publică au o serie de recomandări pentru populaţie. „Este bine să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete: pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. Este bine de precizat că o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă. Nu trebuie consumat alcool, nici măcar bere sau vin, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină sau de zahăr – sucuri răcoritoare carbogazoase – deoarece acestea sunt diuretice. De asemenea, în această perioadă, trebuie evitată expunerea excesivă la soare în orele de vârf; este bine să purtaţi pălărie şi haine pentru protecţie care acoperă cât mai mult din suprafaţa corpului; este recomandabil să purtaţi ochelari de soare. Nu expuneţi direct la soare sugarii şi copiii mici, aceştia trebuie să rămână la umbră”, precizează Elena Piţian, purtător de cuvânt al DSP Gorj.

Se recomandă precauţie în păstrarea alimentelor!
În această perioadă a anului trebuie să avem în vedere consumul unei alimentaţii adecvate caniculei şi păstrarea corespunzătoare a alimentelor, pentru evitarea alterării lor. Pentru a preveni neplăcerile create de alimentele alterate trebuie să acordăm mare atenţie modului de păstrare a produselor alimentare. „În primul rând, trebuie scurtat timpul de expunere a alimentelor la temperatura camerei; se recomandă congelarea cât mai rapidă a produselor. Alimentele trebuie depozitate separat unele de altele în pungi sau recipiente speciale; nu păstraţi alimentele gătite în recipiente fără capac chiar şi în frigider. Este foarte important să verificaţi întotdeauna, dar mai ales pe caniculă, data expirării şi modul de depozitare a alimentelor. Spălaţi foarte bine fructele şi legumele şi spălaţi-vă pe mâini înainte de a începe toate aceste operaţiuni”, a menţionat Elena Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Specialiştii subliniază faptul că şi oamenii sănătoşi pot fi afectaţi de pericolul alimentelor alterate, însă cele mai predispuse categorii sunt: copiii, femeile însărcinate, mamele care alăptează, persoanele în vârstă şi cele care prezintă dezechilibru imunologic.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here