Mai mulți bani pentru medicii care lucrează în centrele de permanență

983

Începutul de an aduce mai mulți bani medicilor de familie și asistenților care lucrează în centrele de permanență. Astfel, tariful orar pentru medicii de familie titulari de cabinet, precum şi pentru medicii angajaţi, este de 40 de lei/oră, față de 20 lei, cât era până acum. Tariful orar pentru asistenţii medicali care desfăşoară serviciu în regim de gardă în cadrul centrelor de permanenţă se determină în funcţie de salariul negociat cu toate sporurile şi contribuţiile aferente şi nu poate fi mai mic de 20 lei/oră şi mai mare de 22,5 lei/oră.

Ordinul nr. 1.484 din 21 decembrie 2017 prevede majorarea tarifelor pentru medicii de familie și asistenții medicali care lucrează în centrele de permanență. Astfel, aceștia câștigă mai mulți bani începând din ianuarie. Tariful orar pentru medicii de familie titulari de cabinet, precum şi pentru medicii angajaţi, este de 40 de lei/oră, față de 20 de lei, cât era până acum.

Tariful orar pentru asistenţii medicali care desfăşoară serviciu în regim de gardă în cadrul centrelor de permanenţă se determină în funcţie de salariul negociat cu toate sporurile şi contribuţiile aferente şi nu poate fi mai mic de 20 de lei/oră şi mai mare de 22,5 de lei/oră.

 20 de centre de permanență, în Gorj
În localităţile unde există centre de permanenţă este asigurată asistenţa medicală de către medicii de familie gorjeni începând cu prima zi a săptămânii şi până vineri, între orele 15.00-08.00. Şi în zilele de sâmbătă şi duminică şi cu ocazia sărbătorilor legale, serviciul de permanenţă se efectuează în intervalul 08.00-08.00 a doua zi. Potrivit legislaţiei în vigoare, cuantumul sumelor primite de către cadrele medicale pentru activitatea desfăşurată în cadrul centrelor de permanenţă se face în funcţie de numărul orelor lucrate. la ora actuală, 20 de centre de permanenţă sunt funcţionale în judeţul nostru, în localităţi precum: Samarineşti, Cătunele, Mătăsari, Peştişani, Logreşti, Turburea, Prigoria, Târgu-Jiu – trei centre, Tismana, Crasna, Tetila, Bîlteni, Târgu-Cărbuneşti, Ţicleni, Câlnic, Scoarţa, Căpreni şi Băleşti.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here