Mâncare ca la mama acasă, la Spitalul Novaci

453

Spitalul Orăşenesc Novaci reuşeşte să asigure condiţii hoteliere şi de hrană cum rar se întâlnesc în sistemul sanitar de stat din ţara noastră. O dată la două zile, bolnavii internaţi aici primesc desert preparat în bucătăria unităţii. Carnea nu lipseşte din meniul pacienţilor, iar preparatele sunt la fel de gustoase cum sunt cele preparate în casă.

La Spitalul Orăşenesc Novaci, hrana bolnavilor este una dintre preocupările conducerii, cea care se implică în mod direct în asigurarea unui meniu zilnic diversificat şi complet. Cu toate că, în aceste vremuri de criză, puţini oameni reuşesc să pună pe masă desert, în afara ocaziilor speciale, pacienţii unităţii sanitare din Novaci servesc, de mai multe ori pe săptămână, dulciuri de casă. „Facem desert pentru pacienţi, în bucătăria spitalului, acesta servindu-se o dată la două zile”, explică Eufimia Dumitrescu, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci. Astfel, bolnavii internaţi la acest spital primesc în meniu şi prăjitura casei coaptă în cuptor, gogoşi sau clătite, în funcţie de regimuri.

Carnea nu lipseşte din bucătăria Spitalului Novaci
Potrivit conducerii Spitalului Orăşenesc Novaci, pacienţii sunt foarte mulţumiţi de mâncarea servită în spital. Bucătăresele sunt foarte atente la prepararea hranei, astfel că mâncarea este gustoasă, ca la mama acasă. „Carne le dăm pacienţilor de cel puţin patru ori pe săptămână. Dar nu numai asta contează, ci şi modul de preparare. Bucătăresele noastre îşi dau interesul, iar mâncarea este ca acasă, gătită corect, Meniul este bun, la realizarea acestuia ţinându-se cont şi de afecţiunile pacienţilor, de regimul impus de medicii specialişti”, spune Eufimia Dumitrescu, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here