Noi cazuri de hepatită, confirmate în Gorj

786

Trei noi cazuri de hepatite virale au fost confirmate de medici în rândul gorjenilor, în primul trimestru al acestui an. Două dintre persoane au fost diagnosticate cu hepatita A și una cu hepatita B. Infectarea cu virusul hepatic B se poate face în urma unui contact sexual neprotejat, de la mamă la făt, după folosirea în comun a acelor şi seringilor pentru injectare sau a instrumentelor nesterile utilizate în manichiură, pedichiură, tatuaje sau piercing. Medicii gorjeni confirmă că, din păcate, se constată o creştere a numărului persoanelor tinere diagnosticate cu virusul hepatic B.

Pe parcursul trimestrului I al anului 2017, potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, două persoane au fost diagnosticate cu hepatita B și una cu hepatita A.
Deşi cifrele par mici, gravitatea situaţiei constă în faptul că, în realitate, numărul persoanelor infectate este, cu siguranţă, mai mare. De cele mai multe ori, diagnosticarea se face întâmplător, în urma efectuării unor analize de rutină. Din nefericire, în ultima perioadă s-au depistat tot mai multe cazuri de hepatită în rândul tinerilor. „Din păcate, în ultima vreme, am constatat o creştere a numărului persoanelor tinere diagnosticate cu virusul hepatic B; majoritatea sunt depistaţi în momentul în care îşi fac analize pentru a se înscrie la instituţiile de învăţământ militar”, a confirmat medicul Ion Gheorghiţoiu.

Urmările pot fi grave
Hepatita este o inflamaţie a ficatului. Statistic vorbind, la nivelul judeţului nostru sunt peste patru mii de persoane diagnosticate cu această boală. Din nefericire, medicii constată că incidenţa hepatitelor cronice este în creştere. Hepatitele virale reprezintă un grup de afecţiuni caracterizate prin alterarea funcţiei hepatice ca urmare a multiplicării unor virusuri în celulele acestuia.
Afectarea hepatica este iniţial acută, în primele 6 luni de la infectare, majoritatea virusurilor hepatice persistând ulterior în organism şi modificând progresiv şi variabil arhitectura şi funcţionalitatea ficatului până la stadii ireversibile.
Majoritatea hepatitelor virale sunt benigne, cu vindecare completă şi spontană într-o lună sau două.
Acestea pot fi prevenite prin vaccinare. Respectarea regulilor de igienă permite, de asemenea, prevenirea apariţiei hepatitelor virale, spălarea mâinilor fiind cea mai importantă măsură ce ţine această boală a ficatului departe.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here